Panichi pregătește revenirea în circuit
Într-un interviu acordat Gonzo Tennis, Panichi a explicat că, în prezent, nu lucrează cu un jucător anume, dar are un rol în pregătirea fizică la federația kazahă. Italianul intenționează să revină în circuit din sezonul următor, fără să se grăbească în alegerea unei noi colaborări.
„Încă nu știu cu cine. Am primit mai multe oferte și le voi analiza. Vreau să-mi acord timp”, a declarat Panichi, potrivit Tennis World Italia.
Citește și: La 41 de ani, Wawrinka câștigă dramatic în penultimul turneu al carierei
Colaborarea cu Rune, afectată de absența îndelungată a danezului
Panichi s-a alăturat echipei lui Rune în vara anului trecut, după despărțirea de Sinner. Colaborarea a fost însă marcată de accidentarea gravă suferită de danez în octombrie 2025, când și-a rupt tendonul lui Ahile. Rune a revenit în competiții abia luna trecută.
Înainte de aceste colaborări, Panichi a lucrat aproximativ șase ani și jumătate cu Djokovic, iar perioada petrecută alături de Sinner a durat nouă luni.
