Administratorul special de la Dinamo a publicat pe Facebook un mesaj în care a explicat situația dificilă în care se regăsește clubul.
„Fairplay, zero din zece! De zece zile, Dinamo caută un stadion pentru a disputa meciul cu Farul. Am vorbit, direct sau indirect, cu cei care administrează zece stadioane. Din București și nu numai. Nu dau exemple, ma refer la fenomen, nu la cazuri punctuale.
”Am ales, evident, doar stadioane disponibile în ziua respectivă. Nu s-a putut să jucăm pe niciunul dintre cele zece. În unele cazuri, din motive temeinice, în altele… din alte motive. Dar, repet, nu s-a putut pe niciunul din zece.
”Vorbim de arene construite din bani publici, care ar fi încasat o chirie semnificativă și care ar fi oferit o bucurie binemeritată câtorva zeci de mii de suporteri. Într-un asemenea context, un răspuns favorabil parea un reflex firesc și rațional din punct de vedere financiar, administrativ, sportiv. Și, totuși, răspunsul favorabil a întârziat să apară.
”Sunt convins ca vom gasi o soluție pentru meciul cu Farul. Trebuie să găsim. Mereu găsim. Și, în ciuda acestui “zero din zece”, cred că, împreună cu celelalte cluburi, putem reuși să construim solidar un campionat intern puternic și relevant la nivel internațional”, a transmis Nicolescu.
Tensiuni pe ”Arcul de Triumf”
Dinamo a disputat în acest majoritatea partidelor pe stadionul ”Arcul de Triumf”, însă relațiile cu administratorii arenei s-au deteriorat după ce ”câinii” au criticat starea gazonului, în timp ce gazdele au semnalat pagubele provocate de suporterii dinamoviști.
În acest context, când Dinamo a solicitat ca meciul cu Farul să fie găzduit pe această arenă, administratorii au refuzat pe motiv că marți, 26 septembrie, acolo va juca naționala feminină de fotbal cu Finlanda, iar gazonul nu permite disputarea a două partide în interval de doar 4 zile.
Deoarece LPF a fost informată că aceasta este arena de disputare a partidei cu Farul, Dinamo pare în acest moment legată de mâini și de picioare, în contextul în care regulamentul prevede că ”clubul organizator nu poate schimba ora, ziua, terenul sau localitatea de disputare a jocurilor stabilite de forul organizator, fără aprobarea acestuia, sub sancţiunea pierderii jocurilor respective prin forfait”.
Bineînțeles, dacă Dinamo va găsi un alt stadion pe ultima sută de metri, este puțin probabil ca LPF să se opună mutării partidei, dar dacă acest lucru întârzie să se întâmple, atunci Dinamo riscă să piardă partida la ”masa verde”.
Varianta amânării partidei nu a fost luată până acum în calcul de conducerea clubului și este posibil ca nici LPF să nu agreeze o astfel de variantă.