Ştefan Baiaram, fractură de piramidă nazală la meciul cu Rapid

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Ştefan Baiaram, fractură de piramidă nazală la meciul cu Rapid
Ştefan Baiaram va purta o mască de protecție
Ştefan Baiaram va purta o mască de protecțieAgerpres
Fotbalistul Ştefan Baiaram a fost diagnosticat cu fractură cu deplasare la nivelul piramidei nazale în urma accidentării suferite în partida dintre Universitatea Craiova şi Rapid, de luni seara, la un contact cu Alexandru Albu. Mijlocaşul echipei craiovene va evolua cu o mască de protecție la următoarele partide.

"Lovit violent la scorul de 1-1 de către fotbalistul Rapidului, Alexandru Albu, Ştefan Baiaram este nevoit ca, pentru o perioadă lungă de timp, să poarte o mască de protecție după modelul celei folosite de Manuel Neuer. Diagnostic: Fractură cu deplasare la nivelul piramidei nazale", au anunțat reprezentanții echipei Universitatea Craiova, miercuri, pe pagina oficială de Facebook.

În minutul 80 al partidei Universitatea Craiova - Rapid, Ştefan Baiaram şi Alexandru Albu s-au ciocnit la o minge în careul rapidist, fază în urma căreia reprezentanții echipei craiovene au reclamat o lovitură de la 11 metri, neacordată de arbitrul Marian Barbu.

Universitatea Craiova şi Rapid au încheiat la egalitate meciul de luni, din etapa a 29-a a Superligii, scor 1-1.