Rapid face al optulea transfer al verii. Giuleștenii au adus un român de viitor din Italia

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Rapid face al optulea transfer al verii. Giuleștenii au adus un român de viitor din Italia
Micovschi la Reggina
Micovschi la Reggina Profimedia
Rapid București a anunțat transferul mijlocașului Claudiu Micovschi de la Avellino, grupare din a treia ligă italiană.

Claudiu Micovschi a semnat un contract pentru următoarele două sezoane, cu opțiune de prelungire pentru încă un an.

În vârstă de 24 de ani, Micovschi a fost una dintre marile speranțe ale fotbalului românesc, acesta evoluând pentru toate grupele de juniori ale României”, anunță clubul bucureștean.

Micovschi a declarat că este un avantaj pentru el faptul că noua sa echipă are un antrenor italian, pe Cristiano Bergodi.

”Mă simt foarte onorat și bucuros să îmbrac acest tricou. Mi-am dorit de foarte mult timp să joc pentru un club atât de important precum este Rapidul. Îmi doresc să contribui cu reușitele mele la îndeplinirea obiectivelor pe care clubul și le-a propus și să ne luptăm pentru câștigarea campionatului. Pot spune că reprezintă un avantaj pentru mine faptul că voi fi antrenat de către un antrenor italian, fiind obișnuit cu stilul italienilor”, a afirmat el.

”Sunt foarte bucuros că s-a concretizat transferul meu la Rapid. Galeria și tot ceea ce se întâmplă în Giulești au contribuit foarte mult la decizia mea de a veni aici. Au fost mai multe cluburi care mi-au făcut oferte și care mă doreau, dar nu se poate compara nimic cu Rapidul, este cea mai iubită echipă din România”, a adăugat noul jucător al FC Rapid.

Născut la Oradea, Claudiu Micovschi și-a petrecut perioada junioratului la clubul Luceafărul, de unde a fost împrumutat la Chievo în 2015, fiind apoi achiziționat de Genoa, unde a devenit căpitanul echipei Primavera, dar și golgheterul echipei.

În cariera sa de până acum, el a mai evoluat pentru Reggina, Avellino, iar în ultimul sezon la Fidelis Andria, sub formă de împrumut.

Mijlocașul Claudiu Micovschi reprezintă reprezintă cel de-al optulea transfer realizat de FC Rapid în această vară, după Omar El Sawy (ultima oară la FK Csikszereda), Răzvan Oaidă (FCSB), Christopher Braun (CFR Cluj), Iulian Cristea (FCSB), Cătălin Cîrjan (Arsenal), Borja Valle (FC Cartagena) și Claudiu Petrila (CFR Cluj).