Hack The Weekend: Meciurile care te-ar putea surprinde. Analizat este și un duel din Superliga

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Hack The Weekend: Meciurile care te-ar putea surprinde. Analizat este și un duel din Superliga
Frankfurt poate avea probleme pe teren propriu cu Gladbach
Frankfurt poate avea probleme pe teren propriu cu GladbachProfimedia
Cine va câștiga marele meci? Ei bine, aceasta este întrebarea cheie pe care fanii și experții sportivi din întreaga lume și-o adresează zilnic. De cele mai multe ori, însă, ei se ghidează mai mult după sentimente și impresii decât după date brute. Răspunsul corect la această întrebare poate fi adesea extrem de valoros, mai ales dacă cifrele sugerează că favoriții ar putea să dea greș.

De aceea, Flashscore, în colaborare cu o echipă de analiști de la compania cehă de date 11Hacks, vă oferă în fiecare vineri o privire de ansamblu bazată pe date despre unde ar putea apărea acele rezultate (ne)așteptate în lumea largă a fotbalului, pentru a vă ajuta să ”driblați” în cele din urmă weekend-ul.

CFR Cluj - Sepsi, sâmbătă 18:00

Sepsi este un fenomen analitic în actuala ediție a primei ligi din România. Conform metricii punctelor așteptate, care ține cont de calitatea ocaziilor create și acordate, iar apoi calculează probabilitatea cu care o echipă va câștiga, pierde sau ar încheia meciul cu o remiză, covăsnenii ar trebui să fie liderul actual al clasamentului.

În realitate, însă, echipa a acumulat cu 17 puncte mai puțin decât valoarea așteptată și se află doar pe locul cinci în grupa de campionat. Poate că șansele de a câștiga trofeul au dispărut, dar Clujul, ocupanta locului secund, nu va avea o misiune ușoară în meciul de sâmbătă cu Sepsi.

Clasamentul punctelor vs. indicele punctelor așteptate
Clasamentul punctelor vs. indicele punctelor așteptate11Hacks

Sepsi are cea mai bună apărare din campionat în ceea ce privește volumul și calitatea ocaziilor permise oponenților. Adversarii lor sunt așteptați să marcheze 0,74 goluri pe meci împotriva lor, o cifră similară cu cea a lui Manchester City în Premier League sau a lui Napoli în Serie A. Clujul are o rată de aproximativ 0,9 xGa (posibilitatea de a primi gol/meci). Calitatea ocaziilor create este în favoarea lui Sepsi, cu 1,3 xG pe meci, față de 1,2 ale Clujului (n.r. - posibilitatea de a înscrie/meci).

Analiza pătrunderilor în ultima treime a terenului arată că CFR Cluj acordă adversarului cel mai mare volum de ocazii din centrări de pe aripă sau din adâncime și este vulnerabilă și la pasele scurte care se îndreaptă spre careu de pe aripă. Sepsi este o echipă care are la dispoziție un arsenal cu un număr mare de soluții ofensive, iar aceste tipuri de pase sunt cele care joacă un rol important. Centrul terenului este apărat foarte bine de Cluj și probabil că Sepsi nu va avea prea multe spații acolo. Totuși, dacă vor ataca pe flancuri, jucătorii lor vor fi periculoși.

Frankfurt - Mönchengladbach, sâmbătă, ora 18:30

Fanii echipei din Bundesliga, Frankfurt, ar putea avea parte de o surpriză neplăcută sâmbătă. Borussia Mönchengladbach va veni pe Deutsche Bank Park și va fi un adversar mai mult decât egal pentru formația aflată pe locul 7 în campionat. Ambele echipe generează aproximativ 1,4 goluri așteptate pe meci până acum în acest sezon, iar apărările lor sunt, de asemenea, similare.

În timp ce Mönchengladbach permite adversarilor săi să-și creeze multe ocazii, trebuie luată în considerare și prestația inconstantă a portarului lui Frankfurt, Kevin Trapp. El nu a reușit să atingă în prezent aceleași performanțe excelent precum cele din urmă cu numai un sezon, în care el și Stefan Ortega de la Bielefeld (în prezent, portarul de rezervă al lui Manchester City) au dominat majoritatea parametrilor importanți de date care evaluează calitatea portarilor. În prezent, el are performanțe mult sub medie în cadrul acelorași metrici.

În plus, Borussia va putea folosi două dintre cele mai puternice discipline ale sale împotriva lui Frankfurt, și anume fazele fixe și contraatacurile rapide. Ei sunt pe locul șapte în Bundesliga în ceea ce privește volumul total de ocazii create în urma fazelor fixe, iar loviturile lor de colț sunt chiar pe locul doi ca eficacitate, fiind la acest capitol doar în spatele celor de la Leipzig. Frankfurt este doar pe locul 12 în campionat în ceea ce privește apărarea acestor situații. Doar echipele din partea de jos a clasamentului au primit mai multe goluri din fazele fixe: Hertha, Augsburg și Bochum.

Mönchengladbach este, de asemenea, una dintre echipele care abordează cel mai des contraatacurile în competiție, iar cantitatea lor este susținută de calitate. Doar Bayern, Leipzig și Leverkusen și-au creat mai multe ocazii pe care le-au și fructificat din astfel de situații. Borussia deschide cel mai bine apărarea adversă cu pase în diagonală de la mijlocul terenului. 

Betis - Espanyol, sâmbătă, ora 18:30

Espanyol traversează o perioadă dificilă. Au pierdut cinci meciuri la rând, au coborât pe penultimul loc în LaLiga și acum o înfruntă pe Betis, ocupanta locului șase, care va avea avantajul terenului propriu. O afacere clară? Aparențele pot fi înșelătoare.

Poziția actuală a celor două echipe în clasament este departe de a corespunde cu ceea ce fac pe teren. Conform metricii punctelor așteptate, ambele adversare ar trebui să se afle undeva la mijlocul clasamentului, iar calitatea apărărilor și a atacurilor lor sunt, din punct de vedere analitic, practic identice.

Arma forte a lui Espanyol este reprezentată de fazele fixe, din care își creează cele mai periculoase ocazii din campionat. Loviturile lor de colț, în special, sunt foarte eficiente - deși nu dispun de multe lovituri de colț pe meci, există doar alte patru echipe au marcat mai multe goluri din corner decât ei. Betis este o țintă ideală, deoarece este una dintre echipele care se apără cel mai prost în ceea ce privește gestionarea situațiilor de tip fază fixă.

Golurile înscrise din faze fixe în La Liga vs. golurile așteptate din faze fixe
Golurile înscrise din faze fixe în La Liga vs. golurile așteptate din faze fixe11Hacks

În același timp, acest lucru nu înseamnă că echipa din Barcelona se bazează doar pe centrări în atac. Deseori, ei primesc pase în interiorul suprafeței de pedeapsă din zonele de atac și își pot crea oportunități de șut de calitate din acestea. În plus, Betis este foarte vulnerabilă în aceste situații. O nouă schimbare de antrenor ar putea fi un imbold pentru Espanyol, aflată în criză. Luis García, care este strâns legat de club ca fost jucător al acestuia, a preluat conducerea săptămâna trecută și ar putea funcționa ca un bun motivator în următoarele runde.