Salt la conținutul principal

Ianis Hagi, cea mai bună partidă a sa pentru Alaves. A intrat de pe bancă și a făcut diferența

Ianis Hagi
Ianis HagiProfimedia

Ianis Hagi a dinamizat jocul echipei sale în partida dintre Atletico Madrid și Alaves, încheiată cu victoria la limită a elevilor lui Simeone, 2-1, în etapa a 11-a din La Liga.

Românul a fost introdus pe teren în minutul 63 la scorul de 2-0 pentru Atletico Madrid.

Ianis Hagi nu prinsese niciun minut în remiza cu Villarreal de săptămână trecută, dar în meciul cu Atletico a demonstrat că Luis Garcia greșește că nu îl folosește mai des.

Atletico conducea prin reușitele lui Riquelme și Morata din prima repriză și partida se îndrepta către o victorie lejeră a echipei lui Simeone.

Hagi s-a făcut imediat remarcat după ce a intrat pe teren, iar în minutul 82, românul a fost foarte aproape de gol, după o reluare superbă, din voleu, dar mingea s-a dus puțin pe lângă poartă.

În minutele de prelungire, Ianis a oferit primul assist pentru Alaves în La Liga.

Românul a primit o pasă bună pe partea dreaptă și a pasat perfect mingea la marginea careului, de unde Ander Guevara l-a învins pe Oblak cu un șut puternic.

Atletico Madrid a obținut toate cele 3 puncte și a urcat pe locul 3 în clasament, la 3 puncte distanță de Real Madrid și Girona, dar echipa lui Simeone are un meci mai puțin disputat.

Alaves, pe de altă parte, a ajuns la 6 eșecuri în 11 meciuri și este pe locul 17, cu 3 puncte peste Celta Vigo, prima echipă aflată sub linia retrogradării.

Statistica partidei
Statistica partideiFlashscore

În runda următoare, echipa lui Ianis Hagi joacă acasă cu ultima clasată, Almeria.

Alege Flashscore pe GoogleVezi articolele noastre mai des
AdaugăAdaugă pe Google

Fotbal