”La sfârşitul sezonului vom vorbi despre viitorul meu la club”, a spus Ancelotti într-o conferință de presă, răspunzând la întrebări pe acest subiect.
Contractul italianului, în vârstă de 65 de ani, este valabil până în 2026, dar eliminarea lui Real Madrid în sferturile de finală ale Ligii Campionilor de către Arsenal, miercuri seara, a generat speculații că Ancelotti ar putea pleca în următoarele săptămâni.
”Evident că suntem cu toții afectați după ce am fost eliminați din competiția care este poate cea mai importantă, sau cel puțin cea în care Real a avut cel mai mare succes în ultimii ani', a subliniat Ancelotti. 'Am vorbit cu jucătorii şi cu clubul, suntem cu toții de acord, trebuie să luptăm pentru titlurile care sunt încă puse în joc”, a continuat el, înaintea meciului de duminică din La Liga, cu Athletic Bilbao.
Ancelotti nu a precizat dacă discuția prevăzută pentru 'sfârşitul sezonului' va avea loc înainte sau după Cupa Mondială a Cluburilor la care Real Madrid va participa din 14 iunie în Statele Unite.
În La Liga, Real Madrid este pe locul 2, la patru puncte în urma liderului FC Barcelona, înaintea etapei a 32-a. Madrilenii şi catalanii se vor confrunta pe 26 aprilie în finala Cupei Spaniei.