Lukaku prinde lotul pentru Cupa Mondială, deși a evoluat în doar 7 partide
Romelu Lukaku, care a împlinit miercuri (13 mai) 33 de ani, a avut un sezon complicat la Napoli. Atacantul belgian a adunat doar șapte apariții ca rezervă, a marcat un gol în meciul cu Verona, în februarie, iar în ultimele două luni s-a aflat în Belgia, unde a urmat programul de recuperare după o accidentare la tendon.
Cu toate acestea, statutul său de cel mai bun marcator din istoria naționalei Belgiei l-a determinat pe Rudi Garcia să mizeze pe el pentru turneul care va începe luna viitoare. Belgia face parte din Grupa G, alături de Egipt, Iran și Noua Zeelandă.
Lukaku a înscris 89 de goluri pentru națională, însă ultima sa apariție dintre cele 124 de selecții a venit în iunie anul trecut, în victoria cu 4-3 obținută de Belgia pe teren propriu împotriva Țării Galilor, în preliminariile Cupei Mondiale.
Ca variantă suplimentară în atac, Garcia l-a inclus pe Matias Fernandez-Pardo, considerat unul dintre jucătorii promițători ai Belgiei. Fotbalistul și-a clarificat la începutul acestei săptămâni viitorul internațional și a ales să reprezinte naționala belgiană.
Lois Openda de la Juventus și Mika Godts de la Ajax nu au prins lotul
În vârstă de 21 de ani, Fernandez-Pardo s-a născut la Bruxelles, din părinți italieni și spanioli. El a evoluat pentru Belgia la nivel de juniori, dar în 2024 a optat pentru Spania, fără să mai onoreze ulterior o convocare la selecționata U20. După un sezon bun la Lille, acesta a fost preferat în locul lui Lois Openda, care nu a avut continuitate la Juventus.
Pe lista finală nu apare nici numele lui Mika Godts, tânărul golgheter în vârstă de numai 20 de ani al celor de la Ajax, care în acest sezon a marcat 17 goluri.
În lot a fost inclus și fundașul Zeno Debast, de la Sporting Lisabona, deși acesta s-a accidentat la un antrenament al clubului portughez, iar presa a scris că ar putea să nu se refacă la timp. Debast a fost folosit constant de Rudi Garcia de la instalarea selecționerului pe banca Belgiei.
Revenirea lui Thibaut Courtois după accidentare reprezintă un câștig important pentru Belgia. În schimb, speculațiile potrivit cărora Garcia ar putea convoca patru portari în lotul de 26 de jucători nu s-au confirmat.
Selecționerul Belgiei a anunțat lotul în cadrul jurnalului de prânz al televiziunii belgiene. Courtois, Lukaku, Kevin De Bruyne și Axel Witsel se pregătesc astfel pentru a patra participare consecutivă la Cupa Mondială.
Lotul Belgiei pentru Cupa Mondială:
Portarii: Thibaut Courtois (Real Madrid), Senne Lammens (Manchester United), Mike Penders (Racing Strasbourg)
Apărători: Timothy (Fulham) Timothy Castagne (Fulham), Zeno Debast (Sporting Lisabona), Maxim De Cuyper (Brighton & Hove Albion), Koni De Winter (AC Milan), Brandon Mechele (Club Brugge), Thomas Meunier (Lille), Nathan Ngoy (Lille), Joaquin Seys (Club Brugge), Arthur Theate (Eintracht Frankfurt)
Mijlocași: Kevin De Bruyne (Napoli), Amadou Onana (Aston Villa), Nicolas Raskin (Rangers), Youri Tielemans (Aston Villa), Hans Vanaken (Club Brugge), Axel Witsel (Girona)
Atacanți: Charles De Ketelaere (Atalanta), Jeremy Doku (Manchester City), Matias Fernandez-Pardo (Lille), Romelu Lukaku (Napoli), Dodi Lukebakio (Benfica), Diego Moreira (Racing Strasbourg), Alexis Saelemaekers (AC Milan), Leandro Trossard (Arsenal)
