United prinde trenul de Europa după finala FA Cup! Prestație modestă pentru rivala City

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

United prinde trenul de Europa după finala FA Cup! Prestație modestă pentru rivala City

United s-a impus cu 2-1 pe Wembley în fața rivalilor de la City
United s-a impus cu 2-1 pe Wembley în fața rivalilor de la CityAFP
Manchester United cucerește trofeul FA Cup după ce s-a impus cu 2-1 pe Wembley în fața rivalilor de la City.

Manchester City - Manchester United 1-2

Trofeul FA Cup reprezenta ultima șansă pentru United de a participa în competițiile europene în sezonul 2024/2025, în contextul în care în actuala stagiune Diavolii Roșii au încheiat pe locul 8 în Premier League. Formația de pe Old Trafford devine totodată echipa clasată pe cea mai slabă poziție în PL care reușește să câștige cupa, după Arsenalul lui Mikel Arteta în sezonul 2019/2020, când tunarii terminau campionatul tot pe locul 8.

Golurile marcate în prima repriză a întâlnirii de pe Wembley de către Garnacho (30) și Mainoo (39) au făcut astfel posibilă calificarea lui United în Europa League.

Este așadar cel de-al doilea trofeu cucerit de United în era Ten Hag după câștigarea Cupei Ligii Angliei în sezonul 2022/2023 (2-0 în finala cu Newcastle). Rămâne însă de văzut dacă tehnicianul olandez va rămâne la cârma echipei și în viitoarea ediție, în presa internațională circulând tot mai des informația potrivit căreia conducerea lui United ar urma să îl demită, indiferent de rezultatul obținut în finala Cupei.

De partea cealaltă, prestația rivalei City, campioană pentru a patra oară în Anglia, a fost una extrem de modestă, în special în primele 45 de minute de joc, când elevii lui Pep Guardiola nu au arătat în teren o idee clară de joc.

Garnacho a deschis scorul după o dublă eroare semnată în apărare de Gvardiol și Ortega, pentru ca Mainoo să majoreze avantajul nouă minute mai târziu în urma unei faze de manual creată de Garnacho și Fernandes.

Note
NoteFlashscore

City a presat mai mult în ofensivă în partea secundă. Haaland a nimerit bara transversală, în vreme ce Alvarez a irosit și el o șansă bună de a reduce din diferență. În cele din urmă, belgianul Jeremy Doku, introdus la pauză în locul lui Kovacic, l-a învins pe Andre Onana cu un șut din unghi, la o fază la care și portarul camerunez a avut partea sa de vină.

Cetățenii ratează astfel șansa de a obține ”dubla victorie” în acest sezon, fiind nevoiți să se mulțumească doar cu trofeul Premier League, după ce în Champions League au fost eliminați în sferturi de finalista Real Madrid.