Ianis Hagi, după egalul cu Elveția: "A fost greu, dar în final am scos un punct"

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Ianis Hagi, după egalul cu Elveția: "A fost greu, dar în final am scos un punct"

România a remizat (2-2) cu Elveția
România a remizat (2-2) cu ElvețiaProfimedia
Jucătorul echipei naționale a României, Ianis Hagi, a afirmat, luni seara, la finalul meciului cu Elveția, scor 2-2, în preliminariile EURO 2024, că lucrul cel mai important în ultimele două deplasări a fost faptul că "tricolorii" nu au cedat și astfel au putut câștiga două puncte.

"A fost greu, dar în final am scos un punct.

A fost important că nu am cedat, cred că ăsta este mesajul după aceste două meciuri.

Am suferit în Kosovo (scor 0-0), pe un teren foarte greu, și aici, ținând cont de rezultatul de la pauză și cum am reușit să întoarcem, cred că ăsta este mesajul.

După pauză am reușit să stăm mai bine în teren. 

Am schimbat tactic la pauză, apoi au ieșit atacurile rapide, pe care le plănuisem înainte de meci și am reușit să marcăm două goluri", a declarat Hagi la DigiSport.

"Au fost două meciuri complicate!"

El a caracterizat cele două deplasări, din Kosovo și Elveția, ca pe două partide complicate: "Au fost două meciuri complicate în care am reușit să scoatem două egaluri, ne-am adaptat la situație.

E clar că noi am dorit să scoatem mai mult, dar ținând cont de situație atât s-a putut. Avem două meciuri importante în septembrie și acum trebuie să ieșim bine. Sărbătoare? La final, când ne vom califica.

Sunt pași în față, moralul crește de la meci la meci, dar atâta tot, au trecut doar patru meciuri".

Valentin Mihăilă: "Suntem o echipă mică, dar credeți în noi, alții nu aveți!"

Valentin Mihăilă, marcatorul celor două goluri ale României din partida cu Elveția, scor 2-2, în preliminariile EURO 2024, a făcut un apel ca "tricolorii" să nu mai fie criticați și să aibă parte de încredere, chiar dacă formează o echipă mică. 

"Am jucat destul de slab, dar toți știm că Elveția este o forță a Europei și au fost prezenți la orice turneu final.

În a doua repriză am prins încredere și ei probabil s-au mai relaxat puțin. Noi suntem o echipă mică, așa cum spun alții, dar credeți în noi, că alții nu aveți! Trebuie să aveți încredere în noi, pentru că suntem o țară, toți vrem să ne calificăm la EURO. 

Nu ne mai criticați atât! Am auzit critici că ne-am bucurat în Kosovo... Ce să facem, să plângem? Să nu ne bucurăm că s-a anulat un gol acum?", a spus Mihăilă la Prima TV.

"Iordănescu mi-a spus să intru și să am acțiuni individuale, pentru ca asta mă caracterizează, și să am încredere că putem marca. Şi în Kosovo s-a dovedit că a fost OK când am intrat cei de pe bancă, și acum la fel.

Nu pot să neg că am jucat rău și în Kosovo și aici, dar fiți alături de noi, pentru că alții nu aveți, trebuie să aveți încredere în noi.

Nu pot să spun în procente care sunt șansele de calificare acum, dar suntem fericiți, vom vedea ce se va întâmpla la toamnă", a adăugat atacantul legitimat la Parma.

Naționala de fotbal a României a smuls un egal incredibil în fața echipa Elveției, scor 2-2 (0-2), luni seara, pe Swissporarena din Lucerna, în Grupa I a preliminariilor EURO 2024.

România a obținut un punct foarte important, însă poate nemeritat după aspectul jocului, șansa fiind de mai multe ori de partea tricolorilor în acest meci.

România încheie cu două egaluri fereastra internațională din iunie, un bilanț bun, care o menține pe locul secund și în cursa de calificare.

Echipa antrenată de Edward Iordănescu va juca acum două meciuri acasă, cu Israel (9 septembrie) și Kosovo (12 septembrie).