Ajax mizează pe un fost selecționer al Greciei pentru a redresa corabia ”lăncierilor”

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Ajax mizează pe un fost selecționer al Greciei pentru a redresa corabia ”lăncierilor”

John van't Schip a fost selecționerul Greciei în perioada 2019-2021
John van't Schip a fost selecționerul Greciei în perioada 2019-2021AFP
John van't Schip, fost jucător al echipei Ajax Amsterdam şi fost selecționer al echipei Greciei, a fost numit, luni, în funcția de antrenor interimar de clubul olandez de fotbal, care traversează o gravă criză şi se află în poziția de 'lanternă roşie' în Eredivisie.

John van't Schip va rămâne pe banca tehnică până pe 30 iunie 2024, până la finalul sezonului, urmând să ocupe apoi o altă funcție în cadrul clubului, a precizat Ajax într-un comunicat.

John van't Schip a jucat timp de zece ani, în anii 1980, pentru cvadrupla campioană europeană.

Cariera sa de antrenor l-a condus apoi la cârma echipei naționale a Greciei, în perioada 2019-2021.

Ajax Amsterdam ocupă ultimul loc în campionat pentru prima dată în istorie
Ajax Amsterdam ocupă ultimul loc în campionat pentru prima dată în istorieFlashscore

Fostul fotbalist, în vârstă de 59 de ani, va avea o misiune dificilă pentru a redresa un club istoric, aflat în derivă de la debutul sezonului.

Duminică, Ajax a căzut pe ultimul loc în clasament, după severa înfrângere cu 2-5 pe terenul lui PSV Eindhoven.

Ajax s-a separat de antrenorul Maurice Steijn în urmă cu o săptămână.