Vozinha este numele momentului la Mondialul din 2026. La 40 de ani, portarul a strălucit împotriva Spaniei cu șapte intervenții salvatoare. La finalul meciului nu și-a putut ascunde emoțiile.
"Am muncit mult și mi-am împlinit acest vis. Efortul aparține tuturor jucătorilor. Suntem foarte fericiți. Știam că nu va fi ușor. Spania este una dintre cele mai bune naționale din lume. Am plecat cu un egal și trebuie să fim mulțumiți cu asta. Acum trebuie să continuăm să muncim", a declarat portarul Capului Verde la microfonul FIFA.
Citește și - Joao Paulo de la FCSB, magistral în fața lui Lamine Yamal! Spania produce surpriza majoră la Mondial
"Am visat toată viața la acest moment, am muncit toată viața ca să ajung pe aceste stadioane. Astăzi am reușit să fiu aici și am putut să ajut echipa cu experiența mea. Sunt foarte fericit și le mulțumesc tuturor capverdienilor", a adăugat.
De menționat că prestația lui Vozinha a avut impact și dincolo de teren. În timpul meciului, portarul capverdian a crescut de la 48 de mii de urmăritori pe Instagram la 1,2 milioane, o creștere care reflectă amploarea evoluției sale împotriva Spaniei.
