Premiile totale în bani pentru participantele la turneul final vor ajunge astfel la 871 de milioane de dolari, conform unei decizii luate de Consiliul FIFA, care s-a întrunit marți la Vancouver, Canada, unul dintre oraşele gazdă ale primei Cupe Mondiale cu 48 de echipe şi care va găzdui Congresul instanței mondiale joi.
FIFA a anunțat, în decembrie, un total de 727 de milioane de dolari, sumă care a fost acum majorată "având în vedere succesul comercial al turneului masculin", a explicat forul internațional într-un comunicat.
Potrivit mai multor instituții media, federațiile membre au avertizat cu privire la riscul pierderilor financiare asociate cu participarea la turneu, din cauza costurilor semnificative legate de transport, taxe şi cheltuielile zilnice ale unei echipe.
Astfel, subvenția pentru "pregătire" a crescut de la 1,5 milioane dolari la 2,5 milioane dolari, iar subvenția pentru "participare" de la 9 milioane dolari la 10 milioane dolari. Sumele alocate pentru sprijinirea delegațiilor şi biletele distribuite acestora au fost, de asemenea, majorate.
"FIFA este mândră să se afle într-o stare financiară fără precedent, ceea ce ne permite să sprijinim asociațiile noastre membre ca niciodată înainte", a declarat preşedintele Gianni Infantino într-un comunicat care a evidențiat, de asemenea, distribuirea profiturilor organizației către toate federațiile membre, în fața cărora va candida pentru realegere anul viitor.
FIFA anticipează venituri de 13 miliarde de dolari pentru ciclul său de patru ani, care se încheie cu această competiție.
Premiile în bani ale turneului fuseseră deja majorate cu 50% față de cele distribuite în Qatar în 2022. Prin urmare, câştigătoarea va pleca după finala de la New York, pe 19 iulie, cu 50 de milioane de dolari.
Totodată, regulile jocului au fost uşor modificate. Astfel, orice jucător care îşi va acoperi gura în timpul 'unei confruntări' cu un adversar ar putea primi un cartonaş roşu.
Această nouă regulă vine în urma controversei stârnite în februarie, când jucătorul argentinian Gianluca Prestianni (Benfica) a fost acuzat că a proferat insulte rasiste la adresa brazilianului Vinicius Jr (Real Madrid) în timp ce îşi acoperea gura în timpul unui meci din Liga Campionilor.
De asemenea, va fi arătat un cartonaş roşu oricărui jucător care va părăsi terenul pentru a protesta împotriva unei decizii de arbitraj.
Această măsură vine după scandalul din timpul finalei Cupei Africii pe Națiuni de la începutul acestui an, când jucătorii senegalezi au părăsit terenul de la Rabat după ce Marocului i s-a acordat o lovitură de pedeapsă în minutele adiționale ale jocului.
Senegalul a câştigat finala după prelungiri, dar a fost deposedat de titlu de Confederația Africană de Fotbal (CAF), o decizie şocantă care a fost atacată la Curtea de Arbitraj Sportiv (TAS).
FIFA a clarificat, marți, că un cartonaş galben primit în timpul fazei grupelor Cupei Mondiale va fi şters la începutul fazelor finale, înainte ca avertismentele să fie din nou resetate la zero după sferturile de finală.
