În repriza secundă, o pasă de geniu oferită de Arda Guler, starul lui Real Madrid, l-a găsit pe Ferdi Kadioglu (53) bine infiltrat pe centru, iar acesta a marcat pe lângă portar.
La finalul partidei, Ianis Hagi a spus că
”Din punct de vedere a atitudinii și fazei defensive ne-a ieșit în mare parte. Am lăsat de dorit la faza ofensivă, tot ce am încercat să facem săptămâna asta și ultima perioadă, să pregătim meciul, nu ne-a ieșit. Suntem dezamăgiți, nu a fost de ajuns și trebuie să acceptăm, ne doare, ne doream să fim la Mondiale, nu suntem și capul jos și la muncă.”
Internaționalul român a adăugat ca naționala Turciei, chiar dacă nu a impresionat, a reușit să blocheze toate inițiativele ”tricolorilor”:
”Trebuie să ai și mingea, să ai curaj. Pe fază de construcție ne-au închis tot ce am lucrat la antreamente și nu am reușit să găsim soluția de a ieși din apărare, de a avea fazele de atac rapide pe care le-am făcut în trecut. Faza ofensivă nu ne-a ieșit.
”Ne-am vorbit și la pauză să ținem de rezultat, să continuăm ce am făcut prima vizită din punct de vedere defensiv și să ne dăm o șansă să marcăm pe contraatac. Am avut și ocazia aceea, a avut și Nicu, a avut bara. N-am avut multe, dar și cele pe care le-am avut, dacă eram mai atenți, măcar să fi dus meciul în prelungiri. După aceea se putea întâmpla orice”.
”Ne pare rău pentru oamenii de acasă, pentru oameni care au călătorit alături de noi aici. Cum am spus-o, capul jos și înapoi la muncă”, a conchis Ianis Hagi.
Pentru România urmează un meci amical cu peirzătoarea duelului Slovacia - Kosovo, programat pe 31 martie.
