Ce îi datorează fotbalul Scoției (2/2): invenția "falsului 9"

Scoțienii sunt mari călători și, atunci când emigrează, iau cu ei o parte din țara lor. Când John Harley ajunge în Uruguay, vine cu principii fotbalistice care și-au dovedit eficiența în Marea Britanie. Contribuția sa are consecințe vizibile și astăzi, la peste un secol distanță: el este cel care a inventat cu adevărat rolul de fals 9.

Citește și - Ce îi datorează fotbalul Scoției (1/2): inventarea pasei

La acea vreme, echipele britanice făceau frecvent turnee în America de Sud, iar mulți europeni, fie de pe insulă, fie de pe continent, traversau oceanul pentru a munci. În acest context, un licențiat în litere și un profesor de literatură vor aduce fotbalul. Alexander Watson Hutton îl va face cunoscut în Argentina în 1882, iar William Leslie Poole îl va urma în 1885, de cealaltă parte a Río de la Plata, în Uruguay.

Oricât de improbabil ar părea, între Scoția și Uruguay s-a creat o legătură, iar această alianță a permis unei mici țări de 500.000 de locuitori la sfârșitul secolului al XIX-lea să domine fotbalul până în 1930.

John Harley, conducătorul de joc

John Harley a fost un inginer feroviar care, firesc, a jucat pentru Ferro Carril Oeste (1906-1908), în Argentina. Dar adevărata sa consacrare a venit la Central Uruguay Railway Cricket Club (care va deveni Peñarol), unde a devenit o referință. La sosirea sa, în 1909, fotbalul era jucat în principal de britanici, cu un stil direct predominant. Harley și-a folosit calitățile fizice pentru a îmbunătăți jocul echipei sale. Era un "bajito" care evolua ca mijlocaș central. Calitatea poziționării sale, fără a face curse inutile, a contribuit la implementarea unei idei: în fotbal, mingea trebuie să circule rapid. Pase scurte, precise, elegante: "Juan" Harley a transformat jocul charrúa, făcându-l mai tehnic.

"Înainte de Cupa Mondială din 2006, am avut șansa să merg în Uruguay și chiar l-am întâlnit pe fiul lui Harley, explică Richard McBrearty, curatorul muzeului fotbalului scoțian. În timpul șederii mele, am putut face cercetări și am adus cu mine reviste istorice uruguayene care relatau istoria fotbalului local. A fost fascinant. Harley era un fel de mijlocaș defensiv, făcând legătura între apărare și atac. La acea vreme, fotbalul uruguayan se baza mai mult pe mingi lungi, urmate de curse pentru recuperare. Când mingea ajungea la Harley, era descris ca fiind dominant și având un control perfect. Se spunea că distribuia mingea cu ușurință. Ca un evantai, o trimitea la stânga, la dreapta sau către atacanții din fața sa, cu o precizie chirurgicală ce influența organizarea defensivă a adversarilor".

Falsul 9, un amestec scoțiano-uruguayan

Pe lângă faptul că a fost recunoscut ca mare jucător, Harley a devenit și antrenor al Uruguayului și al lui Peñarol. A reușit astfel să transforme țara într-o mare putere fotbalistică la începutul secolului XX și să revoluționeze jocul prin inventarea falsului 9.

Data de naștere a fotbalului uruguayan este, potrivit istoricilor, 15 august 1910, la Copa Lipton, pentru că, pe lângă inovația din joc, Uruguay a purtat pentru prima dată tricourile bleu ciel care au dat naționalei porecla de Celeste. Aceasta va domina continentul și lumea până la apogeul din 1930.

Întâlnirea sa cu José Piendibene la Peñarol a avut consecințe majore care se resimt și în fotbalul din 2026. Cei doi au inventat cu adevărat rolul de fals 9, creând atacul în evantai (abanico) sau atacul în V, într-un sistem 1-2-3-5. Acest atac cu 5 oameni se descompunea în 1-2-2, cu Piendibene la baza triunghiului, și se baza pe abilitățile tehnice cu mingea la picior. Acest fals 9 a fost folosit mai întâi la Celeste în 1910, apoi la Peñarol în 1911.

Potrivit jurnalistului Martí Perarnau, autorul unei lucrări despre evoluția tactică de la începuturi până în 1940, analizând poziționarea falsului 9, Piendibene, care a început la 17 ani ca extremă dreapta, era un vârf care a coborât în teren pentru a deranja marcajul fundașului, a-l scoate din zona sa de influență și a elibera spații pentru colegi. Un secol mai târziu, Pep Guardiola cu Barça și Vicente del Bosque cu Spania au aplicat aceleași principii.

Duo-ul Harley-Piendibene a pus bazele succesului Uruguayului pe scena continentală, cu șase victorii în Copa América între 1916 și 1926, două titluri olimpice în 1924 și 1928 și, desigur, Cupa Mondială din 1930.

Totuși, trei dintre cele patru stele care împodobesc tricoul Celeste nu au fost câștigate cu atacul în evantai, ci cu un joc total diferit, desăvârșit de Pedro Petrone, un atacant care nu semăna nici fizic, nici tactic cu Piendibene, fiind considerat primul adevărat număr 9 din istorie, și odată cu introducerea unui libero în 1924. Legenda spune chiar că, după demonstrația lui "Perucho" la Jocurile Olimpice de la Paris din acel an, oficialii au desenat noua regulă a ofsaidului, care a intrat în vigoare în 1925.

Combinând stilul scoțian cu abilitățile jucătorilor criollos, Uruguay a dominat lumea, ajungând la victoria din Cupa Mondială, apogeul a peste 20 de ani de inovații tactice născute pe malurile Río de la Plata.