Meciul turneului! Kane bate recorduri, Modric e șters, iar Anglia și Croația oferă un thriller cu 6 goluri

Actualizat
Cupa Mondială: Anglia - Croația poate candida deja la cel mai frumos meci din prima etapă din faza grupelor
Cupa Mondială: Anglia - Croația poate candida deja la cel mai frumos meci din prima etapă din faza grupelorRICHARD PELHAM / GETTY IMAGES NORTH AMERICA / GETTY IMAGES VIA AFP

Un adevărat show la Texas! Duelul Anglia - Croația poate fi considerat deja cel mai frumos meci din prima etapă a grupelor. Harry Kane a bifat o dublă și se înscrie pe lista jucătorilor care luptă pentru Gheata de Aur, în vreme ce Dominik Livakovik, portarul Croației, poate fi considerat erou datorită paradelor sale, în ciuda faptului că a încasat 4 goluri de la o echipă extrem de ofensivă condusă de Tuchel. Luka Modric, veteranul de 40 de ani care ajunge la cel de-al cincilea Mondial, a avut o prestație ștearsă, provocând un penalty în deschiderea thriller-ului cu 6 goluri.

Urmărește toate evenimentele importante de la Cupa Mondială în tracker-ul nostru zilnic

Anglia - Croația 4-2

Deși partida din Grupa L a început într-o manieră echilibrată, situația s-a schimbat pe tabelă în minutul 10, atunci când Luka Modric a provocat un penalty, veteranul prezent la cel de-al 6-lea Mondial având o intrare întârziată în careu asupra lui Noni Madueke.

Inițial, Harry Kane a ratat lovitura de pedeapsă, după intervenția lui Dominik Livakovic, însă penalty-ul a fost repetat. Centralul Clement Turpin a fost informat că portarul Croației nu avea cel puțin un picior pe linia porții în momentul execuției. Din a doua încercare, căpitanul Angliei a marcat fără emoții și și-a dus echipa în avantaj.

Harry Kane a marcat al 9-lea său gol la Cupa Mondială și a ajuns la un total de 80 de reușite pentru naționala Angliei.

Note
NoteFlashscore

Totodată, vârful a devenit doar al doilea jucător al Angliei care marchează la trei ediții diferite ale Cupei Mondiale, după David Beckham. Kane a punctat în 2018, 2022 și 2026, în timp ce Beckham reușise acest lucru în 1998, 2002 și 2006.

Harry Kane a devenit jucătorul cu cele mai multe penalty-uri transformate în istoria Cupei Mondiale, fără a lua în calcul loviturile de departajare: 5 reușite.

Cei Trei Lei au continuat să preseze în ofensivă, după ce Bellingham a respins un balon periculos din fața lui Musa. Noni Madueke a pătruns în flancul drept și a fost blocat în ultimul moment, englezii fiind nevoiți să se mulțumească doar cu un corner.

Duelul s-a animat cu aproximativ 10 minute înainte de finalul primei părți: Martin Baturina, tânărul mijlocaș al celor de la Como, l-a învins pe Pickford cu un șut din afara careului, după o combinație frumoasă cu Petar Sucic, elevul lui Cristi Chivu de la Inter.

Nu acesta a fost însă deznodământul primei reprize: minutul 42 i-a adus din nou în avantaj pe englezii lui Tuchel, același Harry Kane bifând dubla și înscriindu-se și el pe lista jucătorilor care luptă pentru Gheata de Aur în acest turneu final. Vârful lui Bayern a punctat cu o lovitură de cap precisă, în urma unui corner executat de Declan Rice.

Statistici full meci
Statistici full meciOpta by Stats Perform

Kane a mai bătut astfel un record: a devenit cel mai bun marcator al Angliei la Cupa Mondială, la egalitate cu Gary Lineker, după ce a ajuns la 10 goluri în 12 meciuri.

Ultima fază din prima repriză a adus însă și golul de 2-2. Croații au avut puterea să revină din nou în joc, de această dată Petar Musa punctând cu un voleu puternic din careu, după o deviere a lui Ivan Perisic, stabilind scorul pauzei într-un show de zile mari la Texas!

Ivan Perisic a oferit pase decisive la patru ediții diferite ale Cupei Mondiale, performanță egalată, din 1966 încoace, doar de Lionel Messi.

Dinamica partidei
Dinamica partideiOpta by Stats Perform

Repriza secundă

Fanii prezenți pe AT&T Stadium nici nu s-au dezmorțit bine după o primă repriză fulminantă, întrucât golurile au continuat să vină și imediat după startul părții secunde: Jude Bellingham a punctat și el, finalizând la colțul lung după o pasă în adâncime venită de la Elliot Anderson.

Jude Bellingham a marcat 4 dintre cele 7 goluri ale sale pentru Anglia la turnee finale, cel mai mare procentaj din istorie pentru un jucător cu cel puțin 5 reușite în națională: 57%.

Livakovic și-a salvat apoi echipa în câteva rânduri și a intervenit prompt la șuturile expediate de Bellingham și Declan Rice, în vreme ce Nico O'Reilly nu a găsit ținta cu o lovitură de cap în urma unui corner.

Englezii au continuat să atace fără milă și au făcut erou din Livakovic: pe rând, Nico O'Reilly, Anthony Gordon și Ezri Konsa au fost refuzați la aceeași fază prin parade de senzație reușite de goalkeeperul croat, tot în urma unui corner.

Anglia a controlat clar startul reprizei secunde, având 73% posesie în primele 15 minute de după pauză. 

Harry Kane a fost cel mai activ jucător la finalizare, cu 6 șuturi încercate în acest meci, de două ori mai multe decât Jude Bellingham, următorul în top, cu 3. Vârful lui Bayern a fost aproape de hattrick, însă Livakovkic a intervenit din nou prompt.

Cu un sfert de oră înainte de final, Pickford, ”uitat” între buturile unei Anglii furioase, a avut și el o intervenție pe măsură la șutul nou-intratului Marco Pasalic, care a avut o acțiune bună în flancul drept. Goalkeeperul britanic a prins apoi mingile trimise de la distanță de Matanovic și Kovacic.

Deși au avut momente foarte bune de joc, croații s-au lăsat descoperiți în defensivă, naționala lui Zlatko Dalic fiind imediat pedepsită în urma unui contraatac letal: intrat în locul lui Anthony Gordon, Marcus Rashford a fructificat din interiorul careului o pasă venită de la Bukayo Saka, stabilind totodată și scorul final al unei partide despre care se va vorbi cu siguranță mulți ani de acum încolo.

Echipele de start și informații utile pre-meci

Echipele de start
Echipele de startFlashscore

Purtând povara așteptărilor în încercarea de a câștiga primul trofeu internațional din 1966, Anglia speră că antrenorul german Thomas Tuchel este omul care va pune capăt acestei lungi așteptări. Numirea unui german la cârma naționalei Angliei a stârnit multe discuții, la fel ca și selecția controversată a lotului, cu numeroși jucători importanți lăsați pe dinafară, însă cele două victorii fără gol primit în amicalele premergătoare turneului sugerează că a găsit echilibrul potrivit.

Cu un moral ridicat după ce a obținut calificarea cu un parcurs perfect, fără gol primit, Cei Trei Lei au și istoria de partea lor, pierzând doar unul dintre ultimele opt meciuri de deschidere la Cupa Mondială (V4, E3), iar faptul că doar o singură echipă europeană i-a învins de la finalul Euro 2024 ar trebui să le dea și mai multă încredere. 

Preview video
Flashscore

Drumul Croației spre acest turneu final a fost la fel de lin ca al Angliei, reușind și ea să rămână neînvinsă în campania de calificare (V7, E1). De atunci, rezultatele din cele patru amicale au fost inconstante (V2, Î2), iar faptul că a primit gol în fiecare dintre ele arată anumite slăbiciuni defensive, deloc binevenite pentru o națiune care a câștigat doar unul dintre ultimele cinci meciuri de deschidere la Cupa Mondială (E1, Î3).

Indiferent de start, Croația nu trebuie subestimată, având în vedere că a ajuns în semifinale la ultimele două ediții ale Cupei Mondiale, iar faptul că a fost neînvinsă în faza grupelor la ambele turnee (V4, E2) demonstrează cât de incomodă poate fi ca adversar.

Istoricul meciurilor directe

Croația a eliminat Anglia în semifinalele Cupei Mondiale din 2018, dar aceasta este singura victorie obținută în ultimele șase meciuri directe (E1, Î4).

Statistici și serii în curs

Doar într-unul dintre ultimele zece meciuri ale Angliei au marcat ambele echipe.

Niciunul dintre ultimele șase meciuri ale Angliei nu a avut mai mult de un gol în prima repriză.

Probabilitate victorie
Probabilitate victorieOpta by Stats Perform

Șase dintre ultimele șapte partide ale Croației au avut peste 2,5 goluri.

Ultimele zece goluri din meciurile Croației au fost marcate după minutul 30.

Jucători cheie și jucători absenți

Harry Kane a fost omul de bază al Angliei la Cupele Mondiale, marcând opt goluri în ultimele două ediții, dintre care doar două au venit înainte de minutul 40. Dacă Luka Modrić va juca aici, va intra într-un grup restrâns de jucători care au bifat cinci Cupe Mondiale. El a deschis scorul în patru dintre ultimele cinci goluri marcate pentru Croația, inclusiv în ultimul meci de pregătire. 

Anglia nu are probleme medicale, deși programul încărcat al lui Bukayo Saka trebuie gestionat, în timp ce fundașul Croației Duje Ćaleta-Car speră să se recupereze la timp după o accidentare la spate pentru a putea juca.

CUPA MONDIALĂ FIFA 2026

Cupa Mondială din 2026 se va desfășura în perioada 11 iunie – 19 iulie în Statele Unite, Canada și Mexic. La turneu vor participa 48 de echipe naționale, iar meciurile se vor disputa pe 16 stadioane moderne.

Toate știrile de la Cupa Mondială | Programul meciurilor și ore | Clasament grupe | Loturile celor 48 de echipe | Echipamentele oficiale

Cupa Mondială la TV | Predicții și cote | Posibile surprize la Cupa Mondială | Stadioane Cupa Mondială | Noile reguli de la Mondial | Protocol furtuni și fulgere

Fotbal