Motor Lublin, cu portarul român Mihai Popa titular, a deschis scorul în minutul 51, după o eroare a goalkeeperului advers Kacper Trelowski. Acesta a pierdut mingea în propriul careu și l-a faultat pe Karol Czubak, iar Mbaye Jacques Ndiaye a transformat lovitura de la 11 metri.
Rakow a evitat eliminarea în ultimul moment. Lamine Diaby-Fadiga a egalat în minutul 90+4, cu un șut de la distanță, trimițând partida în prelungiri.
Înaintea acestora, Trelowski a fost înlocuit din cauza unei accidentări cu Tarik Karic, schimbare care avea să se dovedească decisivă. Deși a evoluat în superioritate numerică în prelungiri, Rakow nu a mai reușit să înscrie, astfel că soarta calificării s-a decis la penalty-uri.
Racovițan și-a ratat execuția, dar Karic a apărat două lovituri ale adversarilor și a trimis-o pe Rakow în optimile Cupei Poloniei.
Pentru antrenorul Dawid Szwarga, succesul a reprezentat prima victorie de la revenirea pe banca echipei, la al doilea meci al noului mandat.
