Altele

”Când ai o reacție ca asta eu nu pot să...” De ce l-a exclus din lot Mirel Rădoi pe Ștefan Baiaram

Mirel Rădoi, conflict cu Ștefan Baiaram înainte de Univ Craiova - Noah
Mirel Rădoi, conflict cu Ștefan Baiaram înainte de Univ Craiova - NoahČTK / imago sportfotodienst / WOLNY KAMIL & ČTK / imago sportfotodienst / Anca Tepei

Mirel Rădoi, antrenorul Universității Craiova, a tras primele concluzii la flash-interviu după remiza 1-1 cu Noah, în runda a doua din Conference League. Tehnicianul oltenilor a vorbit și despre momentul tensionat pe care l-a avut cu Ștefan Baiaram, decarul fiind exclus din lot chiar înainte de fluierul de start după o reacție nervoasă în vestiar.

”Este un rezultat echitabil. Pentru că în prima repriză am avut noroc, iar în a doua puțin ghinion. Chiar dacă am cedat inițiativa în ceea ce priveşte posesia, nu am făcut-o în zonele periculoase.

Am avut noroc în prima repriză că am scăpat fără gol marcat, ba, din contră, am intrat cu avantaj. După aceea însă am luat gol pe centrare fără intensitate mare, dar acolo este calitatea jucătorului (n.r. - Nardin Mulahusejnovic). Din 11 goluri marcate el are 9 cu capul”, a spus Rădoi la DigiSport.

”Când ai o reacție ca asta eu nu pot să mă duc să îi dau explicații lui Baiaram sau oricărui alt jucător”

Mirel Rădoi a explicat de ce l-a trimis în tribună pe Ştefan Baiaram, deşi inițial l-a anunțat rezervă la acest meci: fotbalistul a avut o reacție nervoasă în vestiar.

”Lucrurile sunt simple, când am anunțat echipa în vestiar el nu a acceptat decizia de a nu fi titular. Când a ieşit la inspecția terenului a dat cu uşa, era foarte nervos, aşa că atunci am decis să nu fie introdus deloc decât să intre şi să ia roşu şi să-l pierdem pentru alte partide.

Dacă el nu acceptă că nu intră de la început e pur şi simplu treaba lui, nu e problema mea. Eu lui nu i-am explicat nimic. Când ai o reacție ca asta eu nu pot să mă duc să îi dau explicații lui Baiaram sau oricărui alt jucător. El trebuie să accepte decizia antrenorului”, a precizat Rădoi.

”Eu cât timp voi fi la echipa asta nimeni nu va avea garantat locul de titular”

Întrebat dacă incidentul va avea repercursiuni asupra lui Baiaram, Rădoi a răspuns că totul ține numai de atitudinea decarului.

”Depinde de el. Lucrurile sunt simple. În continuare pentru mine şi pentru echipă Baiaram e un jucător important. Depinde de el dacă acceptă sau nu alegerile.

Eu cât timp voi fi la echipa asta nimeni nu va avea garantat locul de titular. Nu există aşa ceva. El trebuie să se antreneze zi de zi.

Să nu uităm că la meciul trecut a ieşit în minutul 70 cu crampe. La vârsta asta despre ce vorbim? Că eu sau cineva din lumea asta are ceva cu el? El e în continuare jucătorul nostru, dar el trebuie să înțeleagă că debutul la națională trebuie să-l motiveze şi nu că e pe o rampă unde nu se mai poate nimeni înțelege cu el”.

Citește și: VIDEO: Universitatea Craiova obține primul punct în Europa după o fază superbă

Universitatea Craiova a terminat la egalitate cu echipa armeană FC Noah, 1-1 (1-0), joi seara, pe Stadionul ”Ion Oblemenco” din Craiova, în etapa a doua a competiției de fotbal Conference League.

Universitatea a făcut un joc destul de modest, în fața unei echipe bine articulate şi a obținut primul său punct în competiție, în urma golurilor marcate de Monday Etim (38), respectiv Nardin Mulahusejnovic (73).

După 0-2 în Polonia cu Rakow Cszestochowa şi 1-1 acasă cu FC Noah, în continuare, Universitatea va juca în Conference League cu Rapid Viena (6 noiembrie, în deplasare), Mainz (27 noiembrie, acasă), Sparta Praga (11 decembrie, acasă) şi cu AEK Atena (18 decembrie, în deplasare).