Saka a marcat și a oferit o pasă decisivă pentru Viktor Gyokeres, iar echipa lui Mikel Arteta a înscris pentru prima dată după 16 meciuri trei goluri, în victoria cu 3-0 de sâmbătă împotriva lui Fulham.
Toate cele trei goluri au venit înainte ca Saka să fie înlocuit de Arteta la pauză, pentru a-l proteja pe jucătorul care s-a confruntat în ultimele luni cu o accidentare la tendonul lui Ahile.
Arteta avea deja gândul la vizita de marți a lui Atletico Madrid, cu Arsenal sperând să ajungă pentru a doua oară în istorie în finala Champions League.
Confruntarea este echilibrată, scor 1-1, după un prim meci dominat de deciziile arbitrilor în capitala Spaniei.
Ambele echipe au marcat din penalty, însă Arsenal a considerat că ar fi trebuit să primească o a doua lovitură de la 11 metri, după ce Eberechi Eze a fost faultat în careu.
Saka a fost implicat în acea fază, iar introducerea lui de pe bancă a ajutat-o pe Arsenal să preia inițiativa și să încheie prima manșă în ofensivă.
Jucătorul de 24 de ani a primit recent un nou contract pe patru ani, devenind, potrivit presei, cel mai bine plătit fotbalist al clubului.
Saka a avut dificultăți în a-și regăsi forma de vârf după o accidentare gravă la coapsă, care l-a ținut departe de teren timp de trei luni sezonul trecut.
Totuși, Arteta speră ca atacantul să fie atât fizic, cât și mental, proaspăt pentru a pune capăt așteptării lungi a lui Arsenal pentru un trofeu.
Saka, "proaspăt și înfometat"
Tehnica rapidă și centrările precise ale lui Saka i-au oferit lui Gyokeres o finalizare simplă în poarta goală, liniștind rapid emoțiile liderilor din Premier League în fața lui Fulham.
La al doilea gol, rolurile s-au inversat: Saka a primit pasa suedezului și a trimis mingea în colțul lung, marcând al zecelea gol al unui sezon afectat de accidentări.
"Cu siguranță a făcut diferența. A avut două acțiuni care au decis meciul și știm de ce este capabil", a declarat Arteta.
"A revenit în cel mai important moment al sezonului și acum este proaspăt.
Mintea lui este limpede, dorința lui este la cote maxime și cred că avea nevoie de o astfel de evoluție pentru a influența echipa, așa că acesta e un impuls important pentru marți."

Robert Pires a făcut parte din singura echipă a lui Arsenal care a ajuns în finala Champions League, pierdută cu 2-1 în fața Barcelonei în 2006.
Jocul său pe flanc l-a transformat într-o legendă în nordul Londrei, contribuind la două titluri de Premier League sub comanda lui Arsene Wenger, iar el crede că Saka poate avea un impact inspirațional asupra colegilor săi.
"Și-a regăsit din nou prospețimea, a revenit cu driblingurile și determinarea sa", a declarat Pires pentru AFP.
"Când ai astfel de jucători, capabili să facă diferența, deja toată lumea are de câștigat.
Mai ales că îi trage și pe ceilalți după el, determinându-i să facă, sau măcar să încerce să facă, ceea ce face el.”
Defensiva solidă a lui Arsenal, care a primit doar șase goluri în 13 meciuri de Champions League, i-a dus până aproape de finală.
Acum, responsabilitatea cade pe Saka, supranumit „star-boy” de fanii clubului, să aducă scânteia creativă care să ducă Arsenal la Budapesta luna viitoare.
