23:57 - LaLIGA - Real Madrid a urcat din nou pe primul loc în LaLiga, după o victorie muncită cu 1-0 pe terenul lui Getafe, pe Estadio Coliseum, bifând al optulea succes consecutiv în duelurile directe cu formația madrilenă. Detalii aici!
23:44 - SERIE A - AC Milan este noul lider din Serie A, după ce a întors rezultatul cu Fiorentina și s-a impus cu 2-1. Detalii aici.
20:52 - SERIE A - Al patrulea rezultat de 0-0 din această rundă din Italia a venit în partida Atalanta - Lazio.
20:32 - PREMIER LEAGUE - Manchester United a pus capăt unei așteptări de aproape nouă ani, impunându-se în deplasarea de pe Anfield pentru prima dată din 2016. ”Diavolii Roșii” au reușit o victorie uriașă, care îi aduce la doar două puncte de campioana en-titre din Premier League, după un meci plin de intensitate și dramatism. Detalii aici.
20:14 - PREMIER LEAGUE - Șoc pe Anfield! Harry Maguire marchează pentru 2-1 pentru United
20:08 - PREMIER LEAGUE - Liverpool reușește să restabilească egalitatea pe Anfield în duelul cu Manchester United. Gakpo a fructificat pasa decisivă a lui Chiesa, care a trimis ideal în fața porții adverse.
18:45 - SUPER LIG - Alanyaspor a reușit să deschidă scorul în minutul 84 al duelului de pe teren propriu cu Goztepe, golul fiind reușit de internaționalul român de tineret, Umit Akdag.
18:32 - PREMIER LEAGUE - Manchester United are parte de un start fulminant pe Anfield, Mbeumo reușind să deschidă scorul după doar 62 de secunde.
18:12 - PREMIER LEAGUE - Tottenham a condus cu 1-0, dar a pierdut cu 2-1 partida de pe teren propriu cu Aston Villa.
18:10 - SERIE A - Genoa rămâne fără victorie în Serie A. ”Grifonii” au remizat, 0-0, cu Parma, deși au jucat mai bine de o repriză în superioritate și au beneficiat și de un penalty în minutul 90+6.
Într-o altă partidă, Bologna s-a impus cu 2-0 pe terenul lui Cagliari.
17:30 - PREMIER LEAGUE - Echipele de start în Liverpool - Manchester United

16:26 - LaLIGA - Ionuț Radu a fost confirmat din nou în poarta celor de la Celta Vigo
16:24 - SUPER LIG - Ianis Hagi și Umit Akdag au fost anunțați titulari în partida pe care Alanyaspor o dispută pe teren propriu cu Goztepe.
15:35 - SERIE A - Como continuă să uimească în Serie A! Formația pregătită de Cesc Fabregas a urcat pe locul cinci în clasament după o victorie clară, 2-0, în fața lui Juventus, punând capăt unei serii impresionante de opt meciuri fără înfrângere a torinezilor în toate competițiile. Detalii aici.
Echipele de start în Como - Juventus

PREMIER LEAGUE - Liverpool și Manchester United se înfruntă duminică, de la ora 18:30, pe legendarul stadion Anfield Road.
Meciul găsește campioana într-o criză neașteptată, în timp ce oaspeții caută disperați să își redreseze parcursul.
Deținătoarea titlului, Liverpool e în prezent pe locul 2 și deși a început sezonul în forță, cu cinci victorii consecutive, are o sincopă în ultimele două etape de campionat care au adus înfrângeri de fiecare dată. În acest moment echipa lui Slot a coborît pe poziția secundă, la un punct în spatele liderului Arsenal.

Antrenorul olandez Arne Slot se confruntă cu prima sa criză majoră de la sosirea pe Anfield, înregistrând trei eșecuri consecutive în toate competițiile – o premieră negativă pentru mandatul său.
În ciuda lotului evaluat la 1,15 miliarde de euro (al treilea cel mai valoros din ligă), vedetele sunt în pană de formă. Achiziția de 125 de milioane de euro, Florian Wirtz, nu a reușit încă să marcheze sau să ofere un assist, în pofida celor 11 ocazii create. În mod similar, golgheterul obișnuit al echipei, Mohamed Salah (33 de ani), a contribuit la doar patru goluri (două reușite, două assist-uri), sub așteptările uriașe.
De cealaltă parte, Manchester United, aflată pe un drum sinuos și în acest sezon, vine pe Anfield cu un istoric descurajant: echipa nu a mai câștigat aici de nouă partide, ultimul succes datând din ianuarie 2016, sub Louis van Gaal.
Bruno Fernandes, căpitanul portughez, rămâne cel mai eficient jucător al echipei, cu cinci goluri și un assist în toate competițiile, deși prestațiile sale au fost inconstante.
Statistica generală este în favoarea gazdelor: Liverpool a pierdut doar o singură dată în ultimele 14 dueluri directe cu United, acea înfrângere venind pe Old Trafford în august 2022. Suporterii speră ca această serie să continue, în timp ce United va încerca să profite de pasa proastă a campioanei pentru a evita ratarea cupelor europene.

SERIE A - Etapa a 7-a din Serie A aduce un meci deosebit de interesant duminică, Como - Juventus. Cele două formații sunt despărțite de doar trei puncte, Como ocupând locul 8 (9 puncte), iar Juventus (locul 5) fiind una dintre cele două echipe neînvinse ale campionatului.
Echipa lui Cesc Fàbregas a început sezonul promițător, cu o singură înfrângere suferită până acum (0-1 la Bologna, la sfârșitul lunii august). Ambițiile sunt pe măsură, având în vedere investițiile masive din vară, estimate la 100 de milioane de euro, cu scopul declarat de a prinde un loc în cupele europene.

Juventus, sub comanda lui Igor Tudor, traversează o perioadă atipică, fiind poreclită de presa italiană „Thiago Tudor”, o referință ironică la seria de remize a lui Thiago Motta din sezonul trecut.
Bianconerii au înregistrat nu mai puțin de cinci egaluri consecutive în toate competițiile (trei în Serie A și două în Liga Campionilor). Cel mai recent succes datează din 13 septembrie, un 4-3 spectaculos în derby-ul cu Inter. De atunci, piemontezii au remizat 4-4 cu Dortmund, 1-1 cu Verona și Atalanta, 2-2 cu Villarreal și 0-0 cu Milan.
Juventus este pe locul 5, dar se află la doar trei puncte distanță de primele două clasate, Napoli și Roma, fiind însă sub presiunea programului aglomerat, având de jucat săptămâna viitoare cu Real Madrid în deplasare, în Liga Campionilor.
Antrenorul lui Juventus se confruntă cu probleme de lot, cum ar fi absența lui Bremer, care s-a operat la menisc. Locul său în apărare va fi luat de Daniele Rugani. De asemenea, Miretti, Cabal și Pinsoglio sunt indisponibili.
Deși în sezonul precedent Juventus a câștigat ambele confruntări cu Como (3-0 acasă și 2-1 în deplasare), meciul de azi se anunță mai echilibrat, dată fiind forma oscilantă a Bătrânei Doamne.
18 octombrie
23:41 - SERIE A - Cristi Chivu este lider în Serie A! Inter s-a impus cu 1-0 pe terenul Romei și a ajuns la șase victorii consecutive în toate competițiile! Detalii aici.
21:38 - EREDIVISIE - Dennis Man a fost titular la PSV în victoria cu 2-1 în fața celor de la Go Ahead Eagles. Internaționalul român a jucat 79 de minute, fiind apoi înlocuit de Bajraktarevic. El a primit nota 6,9 din partea Flashscore.

21:32 - PREMIER LEAGUE - Arsenal revine pe prima poziție în clasament, după ce o cedase provizoriu rivalilor de la Man City. ”Tunarii” au câștigat cu 1-0 pe terenul lui Fulham, grație golului reușit de Trossard.
21:30 - BUNDESLIGA - Bayern Munchen a demonstrat din nou că rămâne etalonul fotbalului german, impunându-se cu 2-1 în marele Klassiker contra Borussiei Dortmund. Cu acest succes, bavarezii egalează recordul rivalilor de 11 victorii consecutive în toate competițiile la startul unui sezon și confirmă, încă o dată, statutul de favorită absolută la titlu. Detalii aici.
21:00 - SERIE A - Echipele de start în derby-ul zilei din Italia: AS Roma - Inter Milano

20:58 - SERIE A - Napoli a suferit a doua înfrângere a sezonului, cedând cu 1-0 pe terenul lui Torino. Singurul gol al partidei a fost reușit de un fost jucător al napoletanilor, Giovanni Simeone.
Lang a reușit să introducă mingea în plasă în prelungirile partidei, dar golul lui Napoli a fost anulat pentru offside.

19:16 - EREDIVISIE - Dennis Man, titular la PSV Eindhoven

19:10 - LaLIGA - Barcelona a obținut o victorie dramatică, 2-1 împotriva Gironei, într-un meci spectaculos, care i-a urcat temporar pe catalani în fruntea clasamentului din LaLiga. VIDEO AICI
19:05 - PREMIER LEAGUE - Victorie pentru Manchester City, 2-0 cu Everton, și ”Cetățenii” revin pe primul loc. Detalii aici.
18:30 - BUNDESLIGA - Meci spectacol la Mainz, unde gazdele au pierdut cu 4-3 în fața celor de la Bayer Leverkusen. Detalii aici.
RB Leipzig a învins Hamburg cu 2-1, iar Stuttgart s-a impus cu 3-0 la Wolfsburg. Urmează derby-ul Bayern - Borussia Dortmund!

16:30 - PREMIER LEAGUE - Coșmarul lui Ange Postecoglou la Nottingham Forest a ajuns la final! Tehnicianul australian a fost concediat după opt meciuri fără victorie de la preluarea echipei. Detalii aici.
16:03 - LaLIGA - Veste bună pentru fanii Barcelonei. Lamine Yamal este refăcut și a fost titularizat în meciul cu Girona.
15:40 - GOL! Două goluri în două minute pentru Chelsea, iar Pedro Neto dublează avantajul echipei, punând presiune pe antrenorul lui Forest, Postecoglou. Extrema înscrie dintr-o lovitură liberă, dar portarul Matz Sels ar fi trebuit să intervină mai bine.
15:38 - GOL! Chelsea conduce la Forest după reușita tânărului Josh Acheampong, care marchează primul său gol pentru club cu o lovitură de cap din apropiere.
15:10 - SERIE A - Marius Marin este titular la Pisa, în meciul de pe teren prorpiu cu Verona

PREMIER LEAGUE - Chelsea, Manchester City și Arsenal sunt în acțiune astăzi în Anglia, într-o zi în care sunt programate nu mai puțin de șapte meciuri.
Programul complet al rundei

BUNDESLIGA - Toată Europa fotbalistică își îndreaptă privirile sâmbătă seară spre Germania, când FC Bayern München și Borussia Dortmund se înfruntă pe Allianz Arena, de la ora 19:30, în fața a 75.000 de spectatori.
Der Klassiker nu este doar un simplu duel, ci o confruntare între cele mai longevive serii de invincibilitate din top 5 ligi europene, cu mize statistice absolut colosale.
Liderul Bayern München vine după opt victorii consecutive în Bundesliga – cea mai lungă serie din 2020 încoace. Echipa lui Tuchel amenință chiar un record istoric. Bavarezii au marcat 25 de goluri în primele șase etape – un record al competiției la acest stadiu.

Cu doar trei goluri primite – cele mai puține din ligă – Bayern are și cinci meciuri consecutive fără gol primit acasă și vizează egalarea recordului stabilit în era Hitzfeld (1998-1999).
Harry Kane, superstarul atacului, este în formă de grație. Englezul a înscris 11 goluri în primele șase etape – un record absolut pentru Bundesliga. Dacă marchează și în această seară, va egala un nou record personal: șapte meciuri oficiale consecutive cu gol înscris pentru club.
Borussia Dortmund (locul 2) se află la patru puncte în spatele rivalei, dar se prezintă la fel de solidă. Dortmund deține a doua cea mai lungă serie de meciuri fără înfrângere din top 5 ligi, cu 14 meciuri, iar echipa a primit doar patru goluri în șase meciuri și a reușit să mențină poarta intactă în patru din șase partide.
Atacantul Guirassy (4 reușite și 1 assist) este golgheterul echipei și jucătorul lor cel mai bine cotat din sezonul precedent, gata să pună probleme serioase apărării bavareze.
Dortmund ocupă locul doi în clasament pentru prima dată din sezonul 2021-2022 și este considerată capabilă să fie prima echipă care pune piedică mașinăriei de recorduri a lui Bayern.

SERIE A - Serie A pune în scenă cel mai așteptat meci al etapei a 7-a. AS Roma o întâlnește pe teren propriu pe Inter Milano, într-un duel care marchează și reîntoarcerea lui Cristi Chivu pe Olimpico, prima echipă la care a jucat în Italia. Doar trei puncte despart cele două formații, Roma cu 15 puncte, iar Inter 12.
Inter Milano vine la Roma după o serie excelentă de cinci victorii consecutive, reușind să lase în urmă cele două eșecuri inițiale care au pus sub semnul întrebării viitorul lui Chivu pe Meazza (1-2 cu Udinese și 3-4 cu Juventus).

Jucătorii lui Cristi Chivu au maximum de puncte în Liga Campionilor și au marcat de cel puțin două ori în ultimele meciuri de campionat (cu Sassuolo, Cagliari și Cremonese).
Interul nu se va putea baza pe Thuram și nici pe Darmian. În locul lui Thuram va intra Bonny, jucător care a impresionat cu un gol și trei pase decisive în ultima victorie, 4-1 cu Cremonese.
Un eșec pe Olimpico ar arunca Interul la șase puncte de lider, exact distanța de care încerca să se distanțeze echipa lui Chivu.

