Ballack a jucat de 98 de ori pentru Germania între 1999 şi 2010, marcând 42 de goluri. Dar o accidentare la picior a însemnat că mijlocaşul a ratat Cupa Mondială din 2010 din Africa de Sud, iar Löw l-a numit căpitan în locul său pe Philipp Lahm.
De la acel episod, Ballack nu a mai fost niciodată convocat la națională: ”Ar fi trebuit măcar să-mi spună în față...”
”Pur şi simplu mi-ar fi plăcut să văd o comunicare mai deschisă din partea lui Jogi Löw”, a declarat Ballack, acum în vârstă de 49 de ani, într-un documentar Sky TV, joi (12 martie).
”Respectul cere că el ar fi trebuit măcar să-mi spună în față după ce am realizat pentru echipa națională în precedenții 10 ani.”
”Când ne vedem, ne salutăm normal”
În zilele noastre, Ballack şi Löw sunt politicoşi unul cu celălalt atunci când drumurile li se intersectează.
”Poate că i s-a părut prea dificil să aibă acea conversație cu mine. Mi-ar fi plăcut la momentul respectiv”, a adăugat Ballack.
”Când ne vedem, ne salutăm normal.”
