Senegalul a fost considerat învins prin forfait în meciul disputat la Rabat, pe 18 ianuarie, după ce jucătorii au părăsit terenul în semn de protest față de un penalty acordat adversarilor din Maroc, considerat decisiv.
Senegal nu renunță și face apel la TAS după retragerea titlului de la Cupa Africii pe Națiuni
Deși au revenit pe teren după 14 minute și au câștigat partida cu 1-0, comisia de apel a Confederației Africane de Fotbal (CAF) a decis, săptămâna trecută, să schimbe rezultatul în 3-0 pentru Maroc.
”Apelul FSF urmărește anularea deciziei CAF și declararea Senegalului drept câștigătoare a AFCON. De asemenea, solicită suspendarea imediată a termenului pentru depunerea motivării apelului, până când decizia CAF va fi comunicată integral, cu toate argumentele”, a transmis TAS într-un comunicat.
”Un complet arbitral al TAS va fi desemnat pentru a analiza acest caz. Ulterior, va fi stabilit un calendar procedural.”
Anterior, guvernul Senegalului a cerut deschiderea unei anchete privind retragerea titlului.
Avocații FSF vor susține o conferință de presă la Paris, joi.
