Salt la conținutul principal

Sancțiunea primită de Bancu după faultul dur și eliminarea din meciul cu Dinamo. Amenzi mari după derby-ul U - CFR

Nicușor Bancu a fost eliminat pentru un fault dur comis asupra lui Maxime Sivis
Nicușor Bancu a fost eliminat pentru un fault dur comis asupra lui Maxime SivisRazvan Pasarica / Sport News / Profimedia

Comisia de Disciplină a stabilit sancțiunile după meciurile din play-off, iar Nicușor Bancu va lipsi două etape pentru eliminarea din partida cu Dinamo.

Căpitanul Universității Craiova a fost suspendat pentru două jocuri, urmând să rateze confruntările cu CFR Cluj, pe teren propriu, și cu U Cluj, în deplasare. De asemenea, Daniel Tudor, antrenorul cu portarii al oltenilor, a primit aceeași sancțiune.

Bancu a fost eliminat direct în prelungirile primei reprize a meciului cu Dinamo, după un fault asupra lui Maxime Sivis.

Amenzi de 37.000 de lei după derby-ul ”U” - CFR Cluj

În aceeași ședință, Comisia de Disciplină a anunțat și sancțiunile după partida U Cluj - CFR Cluj, scor 2-1, din prima etapă a play-off-ului. Universitatea Cluj a fost amendată cu 15.000 de lei, în timp ce CFR Cluj a primit o sancțiune de 22.000 de lei.

După meciul disputat pe Cluj Arena au apărut imagini cu distrugerile produse de suporterii formației din Gruia în incinta stadionului.

Alege Flashscore pe GoogleVezi articolele noastre mai des
AdaugăAdaugă pe Google

Fotbal