Duminică, 9 martie
23:38 - SERIE A - Juventus a suferit o corecție severă din partea Atalantei. Echipa pregătită de Thiago Motta a pierdut cu 4-0 pe teren propriu, golurile fiind marcate de Retegui, De Roon, Zappacosta și Lookman.
20:25 - PREMIER LEAGUE - Orice speranță la titlu a lui Arsenal s-a risipit după remiza cu Manchester United de pe Old Trafford, 1-1, care îi lasă pe ”Tunari” la 15p în spatele liderului Liverpool, dar și cu un meci mai puțin disputat.
Bruno Fernandes a deschis scorul din lovitură liberă în prima repriză, pentru ca Declan Rice să egaleze pe final.
19:14 - LaLIGA - Victorie pentru Real Madrid în fața celor de la Rayo Vallecano, scor 2-1. Mbappe și Vinicius Jr au marcat pentru Los Blancos, ambele reușite venind de pe partea lui Andrei Rațiu. Detalii aici.
18:20 - PREMIER LEAGUE - Echipele de start în Manchester United - Arsenal

17:57 - SERIE A - Napoli obține o victorie prețioasă în cursa pentru titlu din Italia. Lukaku și Raspadori au marcat pentru echipa lui Conte, înainte ca Gudmundsson să reducă din diferență.
Napoli se află la doar un punct în spatele liderului Inter.
17:55 - PREMIER LEAGUE - Tottenham salvează un punct după ce a fost condusă cu 2-0 de Bournemouth pe teren propriu, 2-2. Într-o altă partidă, Chelsea s-a chinuit cu Leicestet, dar s-a impus cu 1-0, grație unui gol reușit de Cucurella. Cole Palmer a ratat un penalty în prima repriză, primul pe care nu îl transformă în carieră.
17:00 - LaLIGA - Atletico Madrid a ratat ocazia de a urca pe primul loc în campionat, echipa lui Diego Simeone cedând cu 2-1 pe terenul lui Getafe.
Sorloth a deschis scorul din penalty pentru oaspeți (75), dar Getafe a revenit și a marcat de două ori pe final prin Arrambari (88, 90+2).
Atletico ocupă locul 2 în clasament, cu 56 de puncte, dar are acum un meci mai mult disputat decât Barcelona.
16:57 - PREMIER LEAGUE - Cole Palmer a ratat primul penalty din carieră. Chelsea și Leicester au intrat la cabine la egalitate, 0-0.

16:06 - LaLIGA - Andrei Rațiu a fost anunțat ca titular în meciul pe care Rayo Vallecano îl dispută în deplasare cu Real Madrid.

SERIE A - Napoli - Fiorentina și Juventus - Atalanta sunt partidele de urmărit în această după-amiază.
Fiorentina aspiră la loc de cupe europene, în timp ce celelalte trei echipe încearcă să-și conserve pozițiile de Champions League pe care le ocupă și își mențin cursa de urmărire a liderului Inter Milano.


PREMIER LEAGUE - Arsenalul lui Arteta nu are decât varianta victoriei în deplasarea la Manchester United, într-o încercare aproape sortită eșecului de a mai prinde din urmă Liverpool aflată acum la 16 puncte în față.
Ce-i drept, ”Tunarii” au două meciuri mai puțin disputate, dar ”Cormoranii” nu dau semne că ar putea pierde din viteză.
Pentru United, pe de altă parte, sezonul e încheiat. Nu sunt nici în pericol de retrogradare, dar nici nu pot emite pretenții la locuri de cupe europene.


23:40 - SERIE A - Inter a repetat isprava concitadinei AC Milan, reușind să revină după ce a fost condusă cu 2-0. Echipa lui Simone Inzaghi a fost luată prin surprindere de Monza, care în minutul 44 avea două goluri avans.
Arnautovic a redus imediat din diferență, pentru ca Chalhanoglu și autogolul lui Kyriakopoulos să aducă trei puncte vitale pentru Inter.

21:41 - LaLIGA - Partida dintre Barcelona și Osasuna din campionatul spaniol nu va mai avea loc în această seară, după ce medicul echipei blaugrana a decedat. Mai multe detalii aici.
21:22 - PREMIER LEAGUE - Aston Villa reintră în cursa pentru locurile de Liga Campionilor după victoria cu 1-0 pe terenul lui Brentford. Echipa lui Unai Emery s-a impus grație golului reușit de Ollie Watkins în minutul 49 și ocupă acum locul 7 (45p), la două puncte de poziția a 4-a deținută momentan de Manchester City.
20:57 - SERIE A - Lecce a condus-o pe AC Milan cu 2-0, însă rossonerii au revenit și s-au impus cu 3-2. Krstovic a reușit o ”dublă” pentru gazde, la fel ca și Pulisic pentru milanezi. Gallo a marcat un autogol cu care oaspeții au redus diferența pe tabelă.
18:55 - PREMIER LEAGUE - Southampton a condus în mod neașteptat la pauza meciului cu Liverpool de pe Anfield, dar ”Cormoranii” au revenit în partea secundă și s-au impus cu 3-1, grație golurilor reușite de Nunez (52) și de Salah (53, 88 - ambele din penalty), egipteanul ajungând la cota 27 în Premier League în acest sezon.
Liverpool a transformat ultimele 11 penalty-uri în Premier League, ultima oară nereușind să înscrie pe 31 ianuarie 2024 împotriva lui Chelsea (penalty ratat de Darwin Núñez).
Echipa lui Arne Slot are un avans confortabil de 16 puncte în fruntea clasamentului, dar are în acest moment și două meciuri mai mult disputate față de principala urmăritoare, Arsenal Londra.
18:27 - BUNDESLIGA - Derulare incredibilă de ostilități pe Allianz Arena. Bayern Munchen a condus-o cu 2-0 pe penultima clasată, VFL Bochum, dar a pierdut în cele din urmă cu 3-2, într-o zi în care a celebrat 125 de ani de existență.
Guerreiro a reușit o ”dublă” în minutele 14 și 28, Gnabry ratând un penalty între cele două reușite ale coechipierului său (min 22).
Bochum a redus din handicap în minutul 31, iar Bayern a rămas în inferioritate cu două minute înainte de pauză, când Palhinha a văzut direct cartonașul roșu pentru o intrare dură, dar în mod normal bavarezii nu ar fi trebuit să aibă probleme în a gestiona partida.
După pauză a venit, însă, remontada oaspeților, Sissoko (51) și Bero (71) consfințind o victorie total neașteptată a celor de la Bochum.
Diferența la vârf rămâne totuși aceeași (8p), după ce Bayer Leverkusen a cedat și ea pe teren propriu în fața celor de la Werder Bremen, 0-2.
Rezultate Bundesliga

18:00 - SERIE A - Parma a remizat cu Torino, 2-2, după ce a fost condusă de două ori pe teren propriu. Mateo Pellegrino a reușit o ”dublă” pentru echipa lui Cristi Chivu, într-un meci în care Dennis Man a fost rezervă și a fost introdus pe teren în minutul 76. Detalii aici.
Într-o altă partidă, Ionuț Radu a fost desemnat omul meciului Como - Venezia, scor 1-1.
16:23 - PREMIER LEAGUE - Sezonul de coșmar al lui Manchester City a continuat cu o nouă înfrângere, de această dată pe terenul lui Nottingham Forest (1-0).
”Cetățenii” au dominat ca de obicei posesia (68,9%), dar jucătorii lui Pep Guardiola nu au reușit să spargă blocajul defensivei gazdă.
Singurul gol al partidei a fost marcat de Hudson-Odoi în minutul 83, mijlocașul învingându-l pe Ederson cu un șut pe colțul scurt.
Nottingham Forest a învins Manchester City pentru prima dată în Premier League din 30 septembrie 1995, după o serie de 6 meciuri fără victorie.
Este un succes care le permite fanilor lui Forest să viseze la o prezență în sezonul viitor al Ligii Campionilor, ”Pădurarii” ocupând locul 3, cu 51 de puncte. City este pe 4, cu 47 de puncte, dar poate fi depășită de Chelsea în clasament.

15:22 - PREMIER LEAGUE - La pauza meciului dintre Nottingham Forest și Manchester City (0-0), Josko Gvardiol este jucătorul ”Cetățenilor” cu cele mai multe atingeri ale balonului.

Nottingham Forest este neînvinsă în fiecare dintre precedentele patru meciuri de pe teren propriu din Premier League în care a fost egal la pauză, de la o înfrângere cu 1-0 în fața lui Fulham în septembrie (V3 E1).
15:03 - SERIE A - Cristi Chivu a decis să îl lase pe bancă pe Dennis Man pentru meciul cu Torino

SERIE A - Cristian Chivu este în fața celei de-a treia partide de la preluarea Parmei și are până acum o victorie cu Bologna și o înfrângere cu Udinesse. Parma vs. Torino se joacă de la ora 16:00.
Chivu este chemat să salveze Parma sezonul acesta de la retrogradare, dar echipa sa este încă în zona nisipurilor mișcătoare.

PREMIER LEAGUE - Manchester City joacă la Nottingham cu gandul de a reuși să nu piardă contactul cu plutonul care duce în Champions League, mai ales acum, după ce a fost eliminată din competiție de Real Madrid.
Liverpool își poate consolida poziția de lider necontestat cu o victorie îm partida contra celor de la Southampton, ”lanterna roșie” a clasamentului englez.


LaLIGA - Barcelona joacă diseară cu Osasuna și are ocazia să-și mențină avantajul de 3 puncte în fața rivalilor de la Real Madrid
