Emma Răducanu - despre performanța obținută la o vârstă fragedă și timpul necesar pentru a atinge noi recorduri

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Emma Răducanu - despre performanța obținută la o vârstă fragedă și timpul necesar pentru a atinge noi recorduri

Emma Răducanu (20 ani) a câștigat US Open în 2021
Emma Răducanu (20 ani) a câștigat US Open în 2021Profimedia
După triumful istoric al Emmei Răducanu (20 de ani) la US Open în 2021, performanțele și acțiunile sale din anul următor aveau să fie analizate mult mai în detaliu. Așa se întâmplă atunci când ești în lumina reflectoarelor. Statutul se schimbă, iar așteptările sunt și ele tot mai mari. Tânăra britanică a devenit brusc o senzație peste noapte, după ce a devenit prima jucătoare din calificări care a câștigat vreodată un Grand Slam.

Duelurile ei din 2022 au fost analizate de două ori mai mult decât în mod normal. Toți ochii erau ațintiți asupra ei. Fiecare eșec a fost amplificat, iar fiecare schimbare de personal a fost discutată. 

Anul lui Răducanu a fost, fără îndoială, unul greu. În timpul unui sezon plin de accidentări, ea a fost eliminată în turul al doilea la Openul Australiei și al Franței, precum și la Wimbledon. Performanța sa la US Open a fost de asemenea una slabă, deoarece a pierdut în fața primului adversar, Alize Cornet, care a învins-o pe britanică în două seturi.

În 2022, Răducanu ajuns într-o singură semifinală, care s-a încheiat cu retragerea ei în ultimul set. Acesta a fost al patrulea și ultimul ei abandon al sezonului în ceea ce avea să fie penultimul turneu la care participă. 

Răducanu a fost chinuită de accidentări la încheietura mâinii, precum și de probleme clare de rezistență, care au împiedicat-o în meciurile pe le-a dus până la sfârșit.

"În acest an, corpul meu a avut probleme din cauza cerințelor turneului, pornind de la a nu avea niciun antrenament sau rezistență la a fi aruncat într-o competiție la nivel înalt”, a recunoscut ea.

Victoria ei de la Flushing Meadows a fost un exemplu de tânăr talent care joacă fără presiune pe umeri. Nu s-a gândit prea mult la adversarele ei și nici ele nu s-au gândit la ea. Ea juca pur și simplu în modul ei natural.

Sportiva dădea dovadă de exuberanța tinerească a cuiva care nu avea o presiune asupra sa. A fost demonstrația supremă de tenis agresiv și autoritar. A fost o performanță remarcabilă, amestecată cu faptul că nu a cedat niciun set în tot turneul.

Dar acel brand liber și lipsit de griji a dispărut în 2022. Erorile au fost împrăștiate în jocul ei. S-a luptat să preia controlul duelurilor, forehandul ei fiind o umbră a ceea ce am văzut la New York.

Unde a dispărut Emma Răducanu, campioana de la US Open?

Contextul este foarte important. Atunci când Răducanu a ridicat trofeul US Open, era încă o persoană care nu câștigase NICIODATĂ un meci la un eveniment oficial al Asociației de Tenis Feminin (WTA). Singurele ei victorii în circuit veniseră la Wimbledon - când și-a arătat talentul rafinat cu o cursă până în turul al patrulea - și la Flushing Meadows. Ca să fim mai preciși, turneele de Mare Șlem nu sunt conduse de WTA, ci de Federația Internațională de Tenis (ITF).

De fapt, ea a jucat primul său meci în circuitul WTA în iunie 2021, cu doar câteva săptămâni înainte de apariția de la Wimbledon.

Dacă îi îndepărtezi acea victorie majoră, nimeni nu ar mai fi surprins de performanțele ei. 

Câștigarea US Open nu va fi o ”anomalie” în cariera sa. Și-a etalat abilitățile și potențialul incredibil pentru ca lumea să o poată observa. Cu siguranță, în viitor va concura din nou la acest nivel.         

Răducanu, recompensată cu premiul MBE pentru victoria de la US Open
Răducanu, recompensată cu premiul MBE pentru victoria de la US OpenReuters

Însă, în acel moment al carierei sale, câștigarea trofeului poate fi considerat o anomalie. A venit mult mai devreme decât se aștepta în dezvoltarea ei. 

Cele mai multe dintre problemele ei ar trebui să fie relativ ușor de rezolvat.

Ea se află la al cincilea antrenor în 18 luni - Sebastian Sachs. În ciuda faptului că are doar 30 de ani, germanul a antrenat-o pe fosta nr. 1 mondial Victoria Azarenka și chiar a ajutat-o pe Belinda Bencic să obțină o medalie de aur la Olimpiada din 2021.

"Facem probe până la sfârșitul anului. Doar vedem cum merge, de fapt. A fost foarte bine până acum", a spus Emma Răducanu.

Sportiva trebuie neapărat să se acomodeze cu antrenorul Sachs, pentru ca el să poată lucra cu ea în mod regulat pe o perioadă de timp și să imprime un fel de identitate stilului ei de joc. Schimbarea antrenorilor atât de des nu este un lucru bun pentru a fi consistent.

Antrenorul o poate ajuta să readucă forehandul la nivelul pe care l-am văzut anterior, precum și să-i insufle mai multe cunoștințe despre cum să construiască puncte. Răducanu nu are o experiență bogată, așa că, uneori, jocul ei nu este cel mai bun. Faptul că va avea o figură consistentă pentru ea va fi un impuls.

Forma ei fizică este, din nou, un lucru care poate fi îmbunătățit cu ușurință. Pe măsură ce înaintează în vârstă, ea va deveni mai puternică în mod natural. Acest lucru, împreună cu mai multe exerciții de gimnastică și de rezistență, ar trebui să o ajute semnificativ.

De asemenea, în toamnă l-a cooptat pe Jez Green pe lista ei de antrenori, fostul preparator fizic al lui Andy Murray. 

Dar, foarte important, toate aceste aspecte au un numitor comun. Timpul. 

Tot ce are nevoie este timp. Pe măsură ce anii vor trece, ea va deveni mai în formă din punct de vedere fizic și va înțelege mai bine cum să joace în circuitul WTA.