Salt la conținutul principal

Eddy Merckx, convins că Pogacar îi va doborî recordul: ”Poate câştiga cele trei mari Tururi în acelaşi an”

Eddy Merckx, convins că Pogacar îi va doborî recordul: ”Poate câştiga cele trei mari Tururi în acelaşi an”
Eddy Merckx, convins că Pogacar îi va doborî recordul: ”Poate câştiga cele trei mari Tururi în acelaşi an” ČTK / imago sportfotodienst / Gvg/ Profimedia

Slovenul Tadej Pogacar 'poate câştiga cele trei mari Tururi în acelaşi an', a declarat belgianul Eddy Merckx, una din legendele ciclismului, într-un interviu pentru La Gazetta dello Sport, înainte de ultima etapă a Turului Franței, scrie ziarul belgian Le Soir.

Tadej Pogacar este pe cale să câştige Turul Franței pentru a cincea oară duminică, odată cu încheierea celei de-a 113-a ediții pe Champs-Elysees, după un scurt ocol prin Montmartre. Slovenul se va alătura astfel legendarilor Jacques Anquetil şi Bernard Hinault (ambii din Franța), spaniolului Miguel Indurain şi lui Eddy Merckx.

Pentru cel supranumit 'Canibalul', Pogacar cu siguranță nu se va opri aici. 'Îl felicit, dar nu cred că se va mulțumi doar să ne egaleze pe mine şi pe ceilalți campioni. În curând, el va doborî recordul nostru de victorii în Tur', a declarat Eddy Merckx.

Eddy Merckx, convins că Pogacar îi va doborî recordul

Cotidianul sportiv italian notează că Eddy Merckx este 'cel mai mare dintre toți', dacă ne raportăm strict la victoriile sale: '525 de succese în 14 ani, inclusiv cinci ediții ale Turului Franței, cinci ale Turului Italiei, una a Turului Spaniei, trei titluri mondiale, 33 de curse clasice şi 19 «Monumente» (şapte victorii în Milano-San Remo, cinci în Liege-Bastogne-Liege, trei în Paris-Roubaix, două în Turul Flandrei şi două în Turul Lombardiei), fără a mai menționa trei succese în Săgeata Valonă, trei în Paris-Nisa, trei în Gent-Wevelgem şi Recordul Orei, deşi, aşa cum îi place lui să repete, «sunt doar cifre».'

Toate cele trei Mari Tururi într-un singur an?

În ceea ce priveşte statisticile, Pogacar, în vârstă de 27 de ani, îşi propune să doboare toate recordurile, inclusiv pe cele deținute de legendarul Merckx, ajuns acum la 81 de ani. 'Fiecare epocă îşi are campionii săi, nu-mi plac comparațiile. Nu credeam că va fi atât de impresionant pe munte. Pare că doboară recorduri de ascensiune în fiecare etapă', spune Eddy Merckx despre sloven (care a adunat 126 de victorii), a cărui următoare provocare ar putea fi încercarea de a câştiga toate cele trei Mari Tururi în acelaşi an.

'Dacă există cineva care poate reuşi asta, acela este el', a adăugat belgianul. 'În opinia mea, dacă toate condițiile sunt favorabile, poate să o facă. Turul Italiei are loc în mai, aşa că ai la dispoziție două luni pentru a te pregăti pentru Turul Franței şi încă aproape două pentru a te pregăti pentru cel al Spaniei. Cu condiția să nu ai probleme de sănătate, îți poți menține forma pe parcursul întregii perioade. Este esențial să ai în jurul tău o echipă foarte puternică, cu ciclişti capabili să gestioneze bine cursele, astfel încât să eviți oboseala inutilă în etapele care par uşoare', a spus belgianul.

Comparația cu Remco

Cu excepția vreunui incident major, Tadej Pogacar va fi încoronat la Paris duminică seara pentru a cincea oară, în fața lui Remco Evenepoel, care va ocupa locul al doilea pe podium. 'Face progrese frumoase, să spunem că, în prezent, este cel mai bun dintre rutierii constanți. Remco este cel mai bun din lume la contratimp, nu există nicio îndoială în această privință, dar nu sunt sigur că va putea vreodată să rivalizeze cu cea mai bună versiune a lui Pogacar pe munte', a adăugat Eddy Merckx cu privire la compatriotul său în vârstă de 26 de ani.