Echipele Under-19 ale României au câștigat medaliile de aur la Campionatele Europene

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Echipele Under-19 ale României au câștigat medaliile de aur la Campionatele Europene

Echipele Under-19 ale României au câștigat medaliile de aur la Campionatele Europene
Echipele Under-19 ale României au câștigat medaliile de aur la Campionatele EuropeneProfimedia
Echipele masculină și feminină ale României au câștigat medaliile de aur la Under-19, marți, la Campionatele Europene de tenis de masă pentru juniori U15 și U19 de la Gliwice (Polonia), potrivit Federației Române de Tenis de Masă.

În finala masculină, România (Darius Movileanu, Eduard Ionescu, Iulian Chiriță, Andrei Istrate, Dragoș Bujor) a dispus de Cehia cu 3-0, punctele fiind câștigate de Darius Movileanu (3-2 cu Simon Belik), de Eduard Ionescu (3-1 cu Ondrej Kveton) și de Iulian Chiriță (3-0 cu Stepan Brhel).

La feminin, România (Elena Zaharia, Ioana Sîngeorzan, Bianca Mei-Roșu, Evelyn Ungvari, Adela Struna) a învins în finală Germania cu scorul de 3-2. Germania a câștigat primele două partide, prin Mia Griesel, 3-2 cu Ioana Sîngeorzan, și Lea Lachenmayer, 3-2 cu Elena Zaharia. Tricolorele au revenit spectaculos și au obținut aurul grație victoriilor reușite de Bianca Mei-Roșu, 3-1 cu Naomi Pranjkovic, Elena Zaharia, 3-0 cu Mia Griesel, și Ioana Sîngeorzan, 3-1 cu Lea Lachenmayer.

La Under-15, echipa masculină a României (Robert Podar, Robert Istrate, Mihai Nagy, Flavius Rus) a câștigat medaliile de bronz după ce a pierdut semifinala cu Portugalia, scor 1-3.

Miercuri vor debuta probele individuale.

La ediția de anul trecut, de la Belgrad, bilanțul delegației României a fost de 6 medalii de aur, 1 de argint și 3 de bronz. La Under-19, bilanțul a fost de 4-1-3, iar la Under-15 de 2-0-0.