Popovici, la numai 16 sutimi de recordul mondial
Înotătorul român a câștigat finala cu timpul de 46,56 secunde și a stabilit un nou record al competiției. Vechea performanță, de 46,72 secunde, îi aparținea tot lui Popovici și fusese reușită în semifinale.
Sportivul în vârstă de 21 de ani s-a apropiat la numai 16 sutimi de recordul mondial deținut de chinezul Pan Zhanle, care a încheiat proba în 46,40 secunde.
”A trecut repede, foarte repede, mai repede decât aș fi crezut. Mi-a lipsit puțin pentru a doborî recordul mondial.
Mi-aș fi dorit un record mondial acum, dar recordul mondial trebuie să vină natural, organic, nu doar pentru că mi-l doresc eu. Acum că știu exact ce mai am de lucrat, sunt și mai aproape de el”, a transmis David Popovici la finalul cursei.
Citește și: Un David Popovici de aur! Pentru a treia oară consecutiv campion european și un nou record al competiției
Al treilea titlu european consecutiv la 100 de metri liber
Popovici s-a impus pentru a treia ediție consecutivă la Campionatele Europene, după titlurile câștigate la Roma, în 2022, și la Belgrad, în 2024.
”A fost o cursă foarte, foarte strânsă. S-au obținut timpi mai rapizi decât la aproape orice ediție a Jocurilor Olimpice din trecut. Mă bucur că înotul european a ajuns la un nivel atât de înalt și felicitări tuturor adversarilor mei, pentru că am tras cu toții extrem de tare. Personal, mă bucur că am reușit să-mi apăr titlul. În general, e un pic mai ușor să vânezi un titlu decât să-l aperi, așa că sunt cu atât mai mândru de mine să apăr titlul ăsta. Am pus o anumită presiune pe mine să îmi mențin titlul de campion european, pe care l-am apărat deja la a treia ediție consecutivă.
Știam că trebuie să-mi păstrez calmul să nu înot panicat, pentru că mai mult te încetinește. Înotul de supraviețuire îți consumă mult mai multă energie. Așa că mi-am văzut de treabă și am recuperat pe ultima parte. Acum am de lucrat la combinarea primei jumătăți rapide și a plecării bune cu a doua jumătate în care vin puternic, așa cum știu eu să fac. Voi avea în continuare foamea asta, doar că îmi schimb puțin prioritățile”, a conchis înotătorul român.
Clasamentul finalei de 100 de metri liber
David Popovici – 46,56 secunde
Egor Kornev – 46,74
Kristof Milak – 46,87
Luca Hoek le Guenedal – 47,39
Jere Hribar – 47,42
Nandor Nemeth – 47,47
Carlos D’Ambrosio – 47,58
Tomas Navikonis – 47,75
