A fost al șaselea pole position al sezonului pentru Marc Márquez și al 72-lea din cariera sa în MotoGP, la care se adaugă 14 în Moto2 și alte 14 în Campionatul Mondial de 125cc.
„Sunt foarte fericit, pentru că a fost un pole veritabil, obținut fără ajutorul aspirațiilor, singur, doar încercând să-mi descopăr limitele”, a declarat Márquez.
„Ritmul n-a fost rău, dar trebuie să am răbdare, pentru că după-amiaza, odată cu creșterea temperaturii, lucrurile se pot schimba complet. În acest moment, însă, suntem acolo și suntem pregătiți să luptăm atât în cursa sprint, cât și în cea principală", a mai spus acesta.
Marc Márquez a obținut inițial pole position-ul provizoriu după ce s-a plasat în spatele fratelui său, Alex, și a profitat de aspirația creată de motocicleta Gresini.
În timp ce Alex trecea linia de sosire cu cel mai bun timp, Marc a reușit să-l devanseze la doar o fracțiune de secundă, stabilind un nou record al circuitului.
Fabio Quartararo, de la Yamaha, a doborât apoi recordul, însă nu a apucat să se bucure, pentru că coechipierul italian al lui Marc, Francesco Bagnaia, a fost și mai rapid pe circuitul de casă, unde a câștigat ultimele trei Mari Premii.
Totuși, Marc mai avea un tur lansat la dispoziție, iar când a trecut linia de sosire, a înregistrat un timp de 1:44.169, suficient pentru a-l devansa pe Bagnaia cu 0.059 secunde și a obține pole position-ul. Alex Márquez li se va alătura celor doi pe prima linie a grilei.
„Am dat totul în calificări, Marc a fost într-o formă fantastică și e greu să-l învingi. Îmi doream să plec din prima linie, iar acesta este cel mai bun rezultat al meu în calificările din acest sezon”, a declarat Bagnaia.
Chiar dacă a doborât și el recordul circuitului, Quartararo a fost doar al patrulea cel mai rapid și va porni din a doua linie, alături de Maverick Viñales (KTM) și Franco Morbidelli (VR46 Racing).