Coșmarul lui Dele Alli la Beșiktaș continuă. Fotbalistul a fost scos din lot

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Coșmarul lui Dele Alli la Beșiktaș continuă. Fotbalistul a fost scos din lot
Dele Alli va urmări din tribune restul sezonului lui Beșiktaș
Dele Alli va urmări din tribune restul sezonului lui BeșiktașProfimedia
Dele Alli a fost anunțat că va urmări restul sezonului lui Beșiktaș din tribune, în timp ce perioada sa nefericită din Turcia continuă. Alli a jucat 15 meciuri pentru echipa turcă de când a venit sub formă de împrumut de la Everton, dar fostul star de la Tottenham a lipsit din lotul lui Beșiktaș la victoriile cu Ankaragucu și Istanbul Basaksehir din această lună.

Publicația turcă Takvim a afirmat că managerul Senol Gunes l-a informat pe Alli că nu mai intră în vederile sale pentru restul sezonului, englezul urmând să petreacă în tribune lunile rămase până la expirarea împrumutului său la sfârșitul sezonului și se va întoarce la Everton.

Gunes l-a criticat pe Alli în ianuarie, insistând că mijlocașul "nu merită să joace". 

De asemenea, managerul lui Beșiktaș l-a criticat public pe englez pentru prestațiile sale ineficiente în noiembrie, după ce l-a scos la pauză în meciul cu Umraniyespor.

Alli a primit o șansă rară din partea lui Gunes în ianuarie, mijlocașul fiind titularizat în Superliga turcă împotriva lui Alanyaspor.

Jucătorul în vârstă de 26 de ani a marcat și a fost omul meciului în victoria cu 3-0.

Alli și-a sărbătorit golul punându-și ambele degete în urechi, într-un mesaj adresat criticilor săi din ultimele luni. 

El a fost ovaționat în picioare de suporterii lui Beșiktaș atunci când a fost înlocuit, ceea ce a stârnit speranța unei schimbări de situație în perioada de împrumut în Turcia.

Mijlocașul englez a jucat toate cele 90 de minute ale următorului meci împotriva lui Karagumuruk, dar a revenit pe bancă împotriva lui Sivasspor.

Ultima apariție a lui Alli a fost împotriva lui Antalyaspor luna trecută, când a fost scos la pauză de Gunes.

Beșiktaș ar fi vrut să-l trimită pe Dele Alli înapoi la Everton din cauza dificultăților cu care se confrunta acesta, dar acest lucru nu a fost posibil deoarece nu există o clauză de reziliere în contractul său de împrumut.

Beșiktaș se află în prezent pe locul trei în Super Lig din Turcia, la 14 puncte de liderul clasamentului, Galatasaray.