„Deocamdată, trebuie să aşteptăm şi să vedem cum evoluează situația. Sunt în continuare în discuții cu autoritățile chineze, atât la Madrid, cât şi la Beijing”, a explicat Tebas, în marja summitului World in Progress de la Barcelona.
„Intenționez să merg acolo pentru a purta discuții şi a continua dialogul cu autoritățile chineze. Vom face tot ce ne stă în putință pentru a asigura revenirea situației la normal”, a adăugat el.
În ciuda scuzelor oferite de Mbappe, de Real Madrid şi de La Liga, niciunul dintre meciurile din etapa a 11-a a campionatului spaniol nu a fost difuzat pe canalele sportive ale rețelei de stat CCTV.
Totuşi, mai multe meciuri, inclusiv partida FC Barcelona de sâmbătă seara, au fost disponibile pe aplicația Migu, un gigant chinez de streaming care deține, de asemenea, drepturi de difuzare în această țară.
„Pentru a evita orice neînțelegere, aş dori să precizez că China Media Group (CMG) deține drepturile de a transmite două meciuri din campionat. Celălalt grup, Migu, rețeaua cu plată a aceluiaşi radiodifuzor, a transmis toate meciurile, cu excepția celui al echipei Real Madrid”, a explicat oficialul spaniol.
Acest boicot s-ar putea extinde, în această săptămână, şi asupra meciurilor din Liga Campionilor, care sunt difuzate în China de platforma iQiyi Sports. Programul acesteia nu face nicio mențiune despre deplasarea echipei Real Madrid la Atena, de miercuri, pentru a înfrunta AEK, fiind singurul meci care lipseşte de pe site-ul platformei.
Atacantul francez Kylian Mbappe se confruntă cu un val de reacții negative şi cu rezilierea unor contracte publicitare în China, după ce în mediul online a circulat o înregistrare video în care starul fotbalului francez pare să glumească pe seama fostului lider Mao Zedong.
Trei companii care îi foloseau numele şi imaginea, gigantul din industria băuturilor Dongpeng, producătorul de lactate Mengniu şi compania de brânzeturi Milkground, au anunțat marți, prin declarații aproape identice, că îşi încetează parteneriatele cu Kylian Mbappe, cu efect imediat. Acestea au invocat o politică de 'toleranță zero' față de acțiuni sau afirmații 'care rănesc sentimentul național'.
Postul public de televiziune chinez CCTV a decis să suspende difuzarea meciurilor din campionatul spaniol de fotbal, precum şi a partidelor în care evoluează atacantul echipei Real Madrid, în urma acestei controverse stârnite de comentariile francezului.
Potrivit unui articol publicat marți de publicația locală The Paper, care citează surse din cadrul postului public de televiziune, măsura include, de asemenea, eliminarea tuturor reclamelor şi materialelor video în care apare fotbalistul.
