Tchouameni și-a cerut scuze și i-a oferit tricoul
Incidentul s-a petrecut în minutul 50 al partidei de pe El Sardinero, din etapa cu numărul 11 din LaLiga. Tchouameni a încercat poarta cu un șut puternic din afara careului, însă mingea a trecut peste transversală și l-a lovit în față pe Maximo, un băiețel de patru ani aflat în primele rânduri ale tribunei.
Copilul a început să plângă, iar tatăl său și spectatorii din apropiere au încercat să-l liniștească.
După meci, reprezentanții lui Real Madrid au facilitat întâlnirea familiei cu mijlocașul francez, în zona vestiarelor.
În imaginile difuzate de Real Madrid TV, Tchouameni și-a cerut scuze, i-a oferit micuțului un tricou semnat și a făcut o fotografie alături de acesta și de tatăl său.
Mbappe l-a înveselit cu o glumă: „Tchouameni nu știe să șuteze!”
Surpriza a continuat când în apropiere a apărut Mbappe. Băiețelul l-a recunoscut imediat și i-a atras atenția tatălui său, iar atacantul s-a oprit să-l salute și să se intereseze de starea lui.
”Salut! Cum ești? Totul bine? Fața e bine? E vina lui Tchouameni, nu? Tchouameni nu știe să șuteze! Ești bine?”, i-a spus Mbappe, înainte de a bate palma cu el și de a face o fotografie împreună.
Tatăl copilului a povestit ulterior, pentru Cadena SER, că Mbappe este jucătorul preferat al fiului său și a apreciat atenția acordată de francez. Acesta a precizat că Maximo se simțea bine și că incidentul s-a încheiat doar cu o sperietură.
Primește știri despre echipele și jucătorii tăi favoriți
Transferuri, știri, interviuri: Activează notificările pentru știri despre jucătorii și echipele tale preferate.

