”Aș fi fost bună la asta!” Ce job ar fi ales Aryna Sabalenka dacă nu reușea în tenis

La finalul lunii martie, Aryna Sabalenka a cucerit trofeul la Miami
La finalul lunii martie, Aryna Sabalenka a cucerit trofeul la MiamiLatin Sport Images / Alamy / Profimedia

Aryna Sabalenka (27 de ani), liderul clasamentului WTA, a vorbit despre varianta în care nu ar fi ajuns jucătoare de tenis și a indicat domeniul în care s-ar fi regăsit.

Sportiva din Belarus, una dintre cele mai constante prezențe din circuit, a explicat într-un interviu că stilul ei de pe teren diferă clar de personalitatea din afara competiției.

”Aș fi făcut box, în mod clar! Poate modeling, cine știe”

”(n.r. Ești o jucătoare agresivă, dar când te văd în afara terenului, e ca și cum ai fi două persoane diferite. Cum echilibrezi aceste două aspecte ale vieții tale?) Pe teren sunt destul de agresivă și destul de emoțională. Asta e și ideea, pentru a putea oferi tenis posibil. În afara terenului, sunt o persoană complet diferită.

(n.r. Dacă nu erai jucătoare de tenis, ce job ai fi avut?) Aș fi făcut box, în mod clar! Poate modeling, cine știe. Poate model de dimensiuni mari (n.r. râde). Aș fi fost bună la asta, nu?”, a declarat Aryna Sabalenka, conform Esquire.

Cu patru titluri de Grand Slam în palmares și 24 de trofee WTA, Sabalenka traversează o perioadă solidă în carieră. Ea conduce clasamentul mondial, având un avans considerabil față de principalele urmăritoare, kazaha Elena Rybakina și poloneza Iga Swiatek, la finele lunii martie trecându-și în palmares un nou trofeu, cel de la Miami.

În ultimele sezoane, sportiva din Belarus pare să își fi reglat constanța în evoluții, după o perioadă în care a avut oscilații vizibile.

Tenis