Cu Cannavaro pe banca tehnică, Benevento nu a câștigat decât trei meciuri din 17 (șapte egaluri și șapte înfrângeri) și ocupă locul 19 din 20 în clasamentul diviziei secunde italiene.
Fostul jucător al echipelor Parma și Real Madrid, în vârstă de 49 de ani, o antrena pe Benevento din luna septembrie după ce părăsise banca tehnică a formației chineze Guangzhou Evergrande.
Cannavaro este singurul fundaș care a câștigat în același an, 2006, ”Balonul de Aur” și titlul pentru cel mai bun jucător FIFA, după victoria de la Cupa Mondială din Germania.
La Benevento evoluează și internaționalul român Alin Toșca, proaspăt transferat de la formația turcă Gaziantep.
Fundașul român a fost integralist în înfrângerea de ieri cu Venezia care a dus la demiterea lui Cannavaro.