”Am fost mereu un mare fan al lui Beckham”
Fostul internațional brazilian s-a reîntâlnit la New York cu David Beckham, alături de care a evoluat la AC Milan. Kaká a recunoscut că îl admira pe englez înainte ca cei doi să devină colegi și, ulterior, prieteni.
”Să fiu aici cu David este ceva incredibil. Am fost mereu un mare fan al lui, iar astăzi pot spune că prietenia cu el este unul dintre cele mai frumoase lucruri care mi s-au întâmplat.
Când eram la Milan și au început să apară zvonurile despre posibila venire a lui David, în vestiar era un entuziasm uriaș. Toată lumea îi cunoștea profesionalismul și știa ce fel de om este. Pentru mine era și mai special, deoarece evoluam pe același post.
Când a venit, a fost incredibil. Am avut șansa să împart cu el terenul și vestiarul și am învățat enorm. Să-l urmăresc zi de zi la antrenamente și să-i observ comportamentul pe teren și în afara lui a reprezentat o lecție continuă. Să fiu din nou alături de el este ceva cu adevărat special”, a declarat Kaká.
”Extinderea Mondialului a fost o provocare câștigată”
Câștigătorul Balonului de Aur din 2007 s-a declarat încântat de prima Cupă Mondială disputată în formatul cu 48 de echipe. Printre surprizele remarcate de brazilian s-au numărat selecționatele din Capul Verde și RD Congo.
”Trecerea de la 32 la 48 de echipe a reprezentat o provocare uriașă, dar cred că toată lumea a văzut cât de frumos a fost. Am avut mai multe echipe, mai multe țări reprezentate și mai mulți oameni implicați. Fotbalul unește cu adevărat lumea, iar acest Mondial a demonstrat acest lucru.
A ieșit chiar mai bine decât mă așteptam. Am văzut multe meciuri grozave, surprize precum Capul Verde și RD Congo, dar și numeroși tineri talentați care au ieșit la rampă. Extinderea Cupei Mondiale a fost o provocare, însă cred că aceasta a fost câștigată”, a explicat fostul jucător al lui AC Milan.
Trofeul din 2002, cea mai frumoasă amintire
Kaká a participat la trei ediții ale Cupei Mondiale, în 2002, 2006 și 2010. Momentul de referință a rămas câștigarea trofeului alături de Brazilia, la prima sa prezență la turneul final.
”Am avut norocul să joc la trei Cupe Mondiale. În 2002 aveam 20 de ani, eram la început de drum, iar Brazilia a câștigat finala împotriva Germaniei. Să ridic trofeul și să devin campion mondial reprezintă cea mai frumoasă amintire din viața mea.
Apoi am jucat la Mondialul din 2006. Poate că, după ce câștigi, devii dependent de victorie și începi să crezi că este normal să ajungi de fiecare dată până la final. Aveam o echipă extraordinară. Am marcat primul meu gol la Cupa Mondială împotriva Croației, în meciul de debut, dar am fost eliminați de Franța în sferturile de finală. Atunci am înțeles cu adevărat cât de greu este să câștigi un Mondial, iar triumful din 2002 a devenit și mai special pentru mine.
În 2010 am jucat în Africa de Sud. A fost o experiență incredibilă, într-o țară diferită, cu oameni diferiți și un sprijin extraordinar. Și atunci ne-am oprit în sferturi, împotriva Țărilor de Jos. Per total, parcursul meu la Cupa Mondială rămâne ceva cu adevărat special”, a încheiat Kaká.
CUPA MONDIALĂ FIFA 2026
Cupa Mondială din 2026 se desfășoară în perioada 11 iunie – 19 iulie în Statele Unite, Canada și Mexic.
Toate știrile de la Cupa Mondială | Programul meciurilor și ore | Tablou faze eliminatorii | Loturile celor 48 de echipe | Cei mai buni marcatori
Cupa Mondială la TV | Predicții și cote | Noi reguli la Mondial | Protocol furtuni și fulgere | Echipa grupelor
