Salt la conținutul principal

Valentin Mihăilă, lovit din nou de blestemul accidentărilor. Cât timp va lipsi de pe teren

sdsa
sdsaProfimedia

Vești proaste pentru Valentin Mihăilă (26 de ani) în debutul noului sezon competițional 2026-2027. Extrema română a suferit o nouă accidentare pe pământ turcesc și va fi indisponibilă aproximativ o lună, ratând astfel primele partide ale celor de la Rizespor.

În lipsa internaționalului român, Rizespor a debutat cu dreptul în runda inaugurală, reușind să se impună la limită pe terenul celor de la Konyaspor, scor 1-0. Unicul gol al partidei a fost marcat târziu, în minutul 90+7, când albanezul Qazim Laci (30 de ani) a transformat o lovitură de la 11 metri.

Transferat de Rizespor în iulie 2025 de la gruparea italiană Parma, fotbalistul cotat de site-ul de specialitate Transfermarkt la 3.500.000 de euro are un angajament valabil până în iulie 2029. Cu toate acestea, problemele de sănătate continuă să îi frâneze parcursul.

Fosta ”perlă” lansată pe stadionul „Ion Oblemenco” a acuzat dureri medicale încă din această vară, fiind obligat să se pregătească separat de restul lotului. Această nouă leziune prelungește un lung șir de dificultăți fizice cu care jucătorul de atac s-a confruntat de-a lungul carierei.

”M-am săturat”

Numărul mare al accidentărilor l-a adus pe Mihăilă într-o stare de disperare. Într-un interviu acordat în trecut pentru site-ul oficial al Federației Române de Fotbal, fotbalistul făcea un bilanț amar asupra parcursului său și căuta cu disperare răspunsuri pentru problemele sale fizice.

”2025 nu a fost un an bun pentru mine. Am avut multe accidentări din nou, nici rezultatele la echipa națională nu au fost cele la care speram cu toții. Îmi doresc să treacă acest an cât mai repede, abia aștept să vină 2026! Au fost multe necazuri, dar cel mai mult m-au afectat meciurile de la echipa națională. Au fost și meciuri mai bune, la Parma, chiar și la națională, dar și la Rize, însă am înscris prea puțin”.

”M-am săturat de atâtea accidentări, sper să găsesc soluția… Am avut o perioadă la Parma când nu m-am accidentat. Am încercat să fac totul la fel, ba chiar și în plus. Sunt mult mai profesionist din toate punctele de vedere, fac refacere, fac prevenție, am nutriționist, am preparator fizic… Nu știu, sper să găsesc cheia și să scap de probleme”, mărturisea Valentin Mihăilă.