Salt la conținutul principal

Cel mai scump transfer al verii, desființat după FCSB - Botoșani! ”La câte țepe am luat...”

Aymen Boutoutaou pe vremea când juca la Valenciennes
Aymen Boutoutaou pe vremea când juca la ValenciennesCHRISTOPHE SAIDI / Sipa Press / Profimedia

Gigi Becali (68 de ani) a avut o reacție extrem de dură la adresa lui Aymen Boutoutaou (25 de ani), fotbalistul adus în această vară de FCSB de la gruparea franceză Sochaux.

Deși a reprezentat cea mai scumpă mutare a roș-albaștrilor în actuala perioadă de mercato, costând 1.350.000 de euro, jucătorul nu a reușit deocamdată să se ridice la nivelul așteptărilor.

Triumful cu FC Botoșani, scor 3-2, nu l-a împiedicat pe patronul FCSB să analizeze prestația francezului și să lase de înțeles că nu ar reprezenta o dramă dacă transferul s-ar dovedi un eșec.

Finanțatorul roș-albaștrilor a remarcat calitățile tehnice ale acestuia, dar i-a imputat vulnerabilitatea din duelurile fizice direct pe teren.

Boutoutaou l-a avut pe Ilaș acolo. Dacă nu a putut cu Ilaș, e o problemă. Are calitate de bază, inteligență și mai dă niște pase. Dacă vrea să dribleze, îi dă un umăr și îl aruncă la 5 metri. La câte țepe am luat eu, dacă mai iau una nu e nicio problemă”, a tunat Gigi Becali, la Digi Sport.

Mihai Stoica cere răbdare

Situația lui Boutoutaou este privită însă cu mai multă îngăduință de conducerea tehnică. Înaintea partidei cu moldovenii, Mihai Stoica a explicat că fotbalistul traversează o perioadă firească de adaptare și a subliniat că acesta nu a evoluat până acum pe postul său de bază.

Aymen Boutoutaou
Aymen BoutoutaouFlashscore

Conform oficialului celor de la FCSB, poziția în care francezul oferă cel mai bun randament este cea de extremă stânga, însă absențele din lot l-au obligat să joace în alte zone. Boutoutaou a fost folosit în banda dreaptă din cauza accidentării lui David Miculescu, dar a fost distribuit și ca număr 10, în spatele vârfurilor, așa cum s-a întâmplat în meciul de pe teren propriu cu Farul.

Mihai Stoica a amintit că jucătorul a fost cel mai bun om al celor de la Sochaux în sezonul precedent și consideră că acesta s-a sacrificat pentru colectiv, având nevoie de mai multă încredere și cunoaștere a colegilor:

Fotbal