„Unitatea noastră desfășoară astăzi activități în cadrul unui dosar penal. Comunicarea informațiilor este în competența Parchetului Superior din Olomouc”, a declarat purtătorul de cuvânt al NCOZ, Jaroslav Ibehej. Potrivit iSport.cz, la acțiune participă și Europol și Interpol, iar descinderile au fost precedate de o investigație care a durat trei ani.
Conform aceleiași surse, operațiunea poliției vizează inclusiv meciuri din prima ligă, dar și din competițiile de juniori. „De la ora 6:00 este în desfășurare o intervenție de amploare, probabil cea mai mare din istoria fotbalului ceh”, se arată într-un mesaj transmis de președintele FAČR, David Trunda, membrilor comitetului executiv.
„Impactul este în special în Moravia, în proporție de 99%, și vizează câteva zeci de persoane. Este rezultatul colaborării dintre FAČR și Poliția Cehă. Comisia de Etică va demara chiar astăzi proceduri împotriva a peste 40 de jucători, oficiali, arbitri și cluburi, inclusiv din prima ligă până la liga a patra, precum și din competițiile de tineret”, ar fi transmis Trunda, potrivit iSport.cz.
Președintele FAČR urma să participe, de la ora 9:00, la ceremonia de introducere a fostului internațional Přemysl Bičovský în Hall of Fame, însă și-a anulat prezența.
Acest scandal afectează puternic fotbalul ceh și vine la doar o zi după gala Fotbalistul Anului și cu trei zile înaintea startului barajului pentru calificarea la Cupa Mondială din 2026.
FAČR a anunțat că va organiza o conferință de presă.
