Monopostul va fi expus între 1 și 6 aprilie pentru a celebra 50 de ani de existență a renumitei case de licitații în Asia.
Acest monopost a fost decisiv în prima victorie a lui Schumacher pentru Scuderia din Maranello.
"El reprezintă o oportunitate rară de a deține o parte de istorie", a transmis casa de licitații pe site-ul său web.
Monopostul are numărul de șasiu 198, echipat cu un motor V-10 reproiectat la 90 de grade și care dezvoltă o putere de 780 de cai prin intermediul unei cutii de viteze cu șapte trepte.
Monopostul, un exemplu al perioadei de glorie a echipei Ferrari, a început ca mașină de rezervă a lui Schumacher în 2000, dar a câștigat Marele Premiu al Braziliei și a obținut plecări din pole position la Grand Prix-urile Spaniei și Monte Carlo.
Monopostul a devenit o piesă emblematică în garajul de colecție al Ferrari, alături de alte prototipuri pilotate de Michael Schumacher, septuplu campion mondial.
Casa de licitații se așteaptă ca bolidul lui Schumacher să obțină un preț astronomic, după ce mașina cu care a câștigat titlul în 2003 s-a vândut în noiembrie pentru 14,8 milioane de dolari, devenind cel mai valoros monopost de Formula 1 din istoria modernă.
