CIO i-a interzis lui Gheraskevici să poarte în timpul concursului o cască pe care avea imprimate imagini cu sportivi ucraineni ucişi în războiul cu Rusia, deoarece mesajele politice sunt interzise în competiție. I s-a permis, în schimb, să poarte casca respectivă înainte şi după curse, chiar şi la locul de desfăşurare a evenimentelor olimpice.
Sportivul a adus cazul său în fața Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), care a susținut însă decizia CIO.
”Voi continua să lupt pentru drepturile mele împreună cu echipa mea de avocați şi cred cu tărie că vom aduce acest caz în fața justiției”, a declarat sportivul în vârstă de 27 de ani într-un videoclip postat duminică pe rețelele de socializare, fără să dezvăluie paşii legali exacți pe care urmează să-i facă.
Competiția de skeleton de la Cortina s-a încheiat duminică.

Gheraskevici a adăugat că din cazul său a rezultat un lucru bun, în condițiile în care invazia Rusiei în Ucraina urmează să împlinească patru ani.
'Lumea îşi aminteşte de tragedia noastră. Luptăm nu doar pe câmpul de luptă', a spus el, adăugând că în curând va urma o acțiune caritabilă.
'Începem să lucrăm la dezvoltarea unui proiect de sprijinire a familiilor sportivilor căzuți, înfățişați pe cască, scopul fiind acela de a crea o oportunitate de a ajuta familiile tuturor sportivilor căzuți', a mai spus Vladislav Gheraskevici.
