”Spania este una dintre favoritele mele, datorită istoriei lor recente de a câştiga titluri împreună şi de a ajunge constant în finală şi de a merge până la capăt”, a subliniat Tuchel în conferința de presă dinaintea meciului contra Ghanei din Grupa L, de miercuri, la Boston.
”(Spaniolii) vor ajunge departe, iar dacă vrei să câştigi titlul, la un moment dat trebuie să învingi Spania, sunt convins de asta'', a adăugat germanul, în ciuda faptului că a recunoscut că nu a putut urmări prea mult meciul ibericilor contra Arabiei Saudite de duminică, în care ''La Roja'' s-a impus cu 4-0. Fostul antrenor al lui Chelsea a recunoscut că nu a văzut atât de mult fotbal pe cât şi-ar fi dorit în timpul Cupei Mondiale din cauza programului meciurilor.
”Ultimul meci al Spaniei a coincis practic cu antrenamentul nostru, aşa că am văzut doar momentele importante ale victoriei împotriva Arabiei Saudite”, a recunoscut antrenorul naționalei engleze.
CUPA MONDIALĂ FIFA 2026
Cupa Mondială din 2026 s-a desfășurat în perioada 11 iunie – 19 iulie în Statele Unite, Canada și Mexic.
Lista campioanelor | Toate știrile de la Cupa Mondială | Rezultate complete | Tablou faze eliminatorii |
Cupa Mondială 2030 | Cei mai buni marcatori | Echipa turneului
Legenda Messi
Pe de altă parte, mijlocaşul lui Arsenal, Declan Rice, l-a lăudat pe Lionel Messi în aceeaşi conferință de presă, după ce starul argentinian a marcat încă două goluri împotriva Austriei, depăşindu-l pe germanul Miroslav Klose ca golgheter all time din istoria Cupei Mondiale.
”Trebuie să subliniez ceea ce face Messi la Cupa Mondială. Cred că este foarte special că suntem martori la asta, iar ceea ce face el la vârsta lui - Messi este la două zile distanță de 39 de ani - este incredibil”, a explicat Rice, care a adăugat că în calitate de ”fan şi iubitor de fotbal, precum şi ca jucător, este incredibil să-l vezi jucând”.
Anglia a învins Croația cu 4-2 (2-2) în primul său meci la Mondial, iar pe 23 iunie va înfrunta Ghana la Boston în Grupa L, în timp ce în celălalt meci Panama înfruntă Croația miercuri.
