Tribunalul Muncii a decis! PSG este obligat să-i plătească lui Mbappe aproape 61 milioane de euro

Mbappe a avut câștig de cauză contra PSG
Mbappe a avut câștig de cauză contra PSGFRANCK FIFE / AFP

Clubul PSG a fost condamnat să-i plătească aproape 61 de milioane de euro lui Kylian Mbappe.

Tribunalul Muncii din Paris a decis marți să oblige clubul PSG să-i plătească aproape 61 de milioane de euro lui Kylian Mbappe pentru bonusuri şi salarii neplătite de la sfârşitul contractului său din 2024.

Atacantul francez a dat în judecată PSG pentru venituri care, potrivit lui, i-au fost reținute în lunile aprilie, mai și iunie 2024, cu puțin timp înainte de a părăsi clubul și a se alătura celor de la Real Madrid ca jucător liber de contract.

"Suntem mulțumiți de această decizie. Era de așteptat în condițiile în care salariile nu sunt plătite", a declarat avocata lui Mbappe, Frederique Cassereau.

Aceste sume fuseseră deja recunoscute ca datorii prin două decizii ale Ligii Profesioniste de Fotbal din Franța (LFP) în septembrie și octombrie 2024. Judecătorii au subliniat că PSG nu a prezentat niciun acord scris care să dovedească faptul că Mbappé a renunțat la drepturile sale.

Reclasificarea contractelor sale pe durată determinată (CDD) în contracte permanente (CDI) a fost însă respinsă de consiliul de administrație, compus din doi reprezentanți ai angajatorului şi doi reprezentanți ai angajaților. Cererile clubului PSG, în valoare de 440 de milioane de euro, au fost respinse în totalitate.