Altele

Tenisul românesc pierde un campion! Marius Copil și-a anunțat retragerea din circuitul profesionist

Marius Copil
Marius CopilJACK GUEZ / AFP / AFP / Profimedia

După ani plini de emoții, provocări și succese pe terenurile de tenis, jucătorul român Marius Copil și-a anunțat retragerea oficială din tenisul competitiv. Într-un mesaj emoționant, sportivul a reflectat asupra unei cariere care i-a oferit prieteni, amintiri și experiențe de neuitat.

Sportivul a mulțumit familiei sale pentru sprijinul necondiționat, echipei și antrenorilor care l-au format, colegilor din Cupa Davis și fanilor care i-au fost alături pe tot parcursul carierei. De asemenea, a transmis recunoștință sponsorilor și tuturor celor care au susținut parcursul său profesional, timp de 17 ani.

CITEȘTE ȘI - Djokovic va juca la ATP Finals, dă asigurări președintele Federației Italiene de tenis

Mesajul lui Marius Copil

"După mulți ani minunați pe circuitul profesionist, a sosit momentul să anunț retragerea mea oficială din tenisul competitiv.

Au fost ani plini de emoții, provocări și lecții. Ultimii ani n-au fost ușori, dar mi-au oferit timp să realizez cât de incredibilă a fost această călătorie.

Tenisul mi-a modelat viața, mi-a oferit prieteni, amintiri și experiențe pe care nu le voi uita niciodată.

Le mulțumesc din inimă familiei mele — părinților mei pentru sacrificii, fratelui meu pentru înțelegere, soției mele pentru iubire și încredere, și soacrei mele pentru sprijinul necondiționat.

Mulțumesc antrenorilor și echipei care m-au format ca jucător și ca om, tuturor colegilor din Cupa Davis — în special Horia Tecău, Florin Mergea, Victor Hănescu, Adrian Ungur, Victor Crivoi — pentru momentele trăite împreună.

Mulțumiri speciale Domnului Țiriac, Cosmin Hodor, Eric & Ștefan Sturdza, Loucas Ellinas, Federației Române de Tenis și nasului meu.

Mulțumesc sponsorilor mei — @tecnifibre, @mizuno_tennis , @bmwromania , @deesse_cosmetics_official, @head_tennis , Banque Eric Sturdza, Lacoste, Diadem și @chronolink_foundation și @garminromania — pentru încrederea și susținerea voastră.

Și, bineînțeles, fanilor mei — pentru dragostea, răbdarea și energia pe care mi le-ați oferit mereu.

Venind dintr-un oraș mic din România, am visat să joc un meci pentru țară, să intru în Top 100 ATP și să ajung într-o finală ATP. Pot spune cu mândrie că mi-am trăit 99% din vis.

A venit timpul pentru un nou capitol — să fiu soț, tată și să ofer mai departe din tot ce am învățat", a fost mesajul lui Marius Copil.

Cariera lui Marius Copil
Cariera lui Marius CopilFlashscore