Probleme medicale pentru Sorana Cîrstea! Românca anunță că a renunțat la două turnee

Sorana Cîrstea
Sorana CîrsteaMatchDay Images Limited / Alamy / Profimedia

Experimentata jucătoare din România a anunțat oficial că se confruntă cu mici probleme fizice și a ales să nu își asume riscuri inutile, dorind să se asigure că va fi la potențialul său optim în perspectiva celui de-al treilea turneu de Grand Slam al anului.

Sorana Cîrstea a fost nevoită să declare forfait pentru următoarele două competiții din circuit, turneele de la Berlin și Bad Homburg, unde spera să acumuleze meciuri în picioare și să se adapteze mult mai bine la rigorile suprafeței de iarbă. 

Aventura ei la turneul WTA 500 de la Londra s-a oprit însă în faza optimilor de finală, unde sportiva aflată pe locul 18 în ierarhia mondială a fost învinsă de Emma Răducanu cu scorul de 4-6, 2-6.

O mică accidentare suferită în Marea Britanie a dat complet peste cap planul inițial de pregătire conceput de Cîrstea. Decizia de a sări peste turneele programate în Germania, la Berlin și Bad Homburg, a fost luată exclusiv din dorința de a lăsa organismul să se recupereze total în perspectiva turneului de la All England Club.

Sorana a ținut să își informeze fanii prin intermediul unei rețele de socializare, explicând motivele din spatele acestei absențe de pe terenul de joc.

”Din nefericire, din cauza unei mici accidentări pe care am avut-o în această săptămână, a trebuit să mă retrag de la Berlin şi Bad Homburg. Abia aşteptam să evoluez în Germania, dar corpul meu are nevoie de puţin timp pentru a se recupera. Ne vedem la Wimbledon!”, a fost mesajul optimist transmis de Sorana Cîrstea pe contul ei de Instagram.