Copiii lui Roger Federer, neimpresionați de cele 8 titluri de la Wimbledon ale tatălui lor

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Copiii lui Roger Federer, neimpresionați de cele 8 titluri de la Wimbledon ale tatălui lor
Roger Federer le arată unor copii câteva mișcări la Tokyo, în noiembrie 2022
Roger Federer le arată unor copii câteva mișcări la Tokyo, în noiembrie 2022Profimedia
 Deși orice tânăr jucător de tenis și-ar dori să aibă șansa de a fi antrenat de o legendă precum Roger Federer, copiii marelui campion au rezervele lor, potrivit unui interviu realizat de cnn.com cu Federer după retragerea sa din activitatea sportivă.

Fiicele gemene şi fiii gemeni ai lui Federer joacă acum tenis intensiv şi, deşi câştigătorul a 20 de trofee de Grand Slam îi asistăa destul de des, încearcă totuşi să stea deoparte.

"Nu sunt antrenorul, sunt tatăl, iar sfaturile tatălui, după cum ştim, nu merg decât până la un anumit punct", spune râzând Federer, în vârstă de 41 de ani, intervievat de Christina Macfarlane de la CNN.

"Nu contează dacă ai câştigat sau nu Wimbledon, eşti tot tatăl şi uneori nu vor să audă ce ai de spus. Încerc să fiu amuzant, dar în acelaşi timp încerc să fiu şi direct uneori şi să îi învăţ. Eu intervin mai mult, cred, ca antrenor tehnic, aşa că încerc să îi învăţ despre rachetele de tenis."

Federer recunoaşte că a fost uşurat că fiicele sale, Myla şi Charlene, nu au arătat prea mult interes pentru tenis când erau mici.

"Nu cred că am fost părinţii nebuni ai tenisului care să spună: "Fetelor, trebuie să mergeţi să jucaţi în fiecare zi timp de două ore", spune Federer. "Dar încep să simt cu adevărat, acum că sunt pe cale să împlinească 14 ani, că vor să joace din ce în ce mai mult şi mai mult şi mai mult".

Federer, încântat că cei doi fii îi calcă pe urme

Băieţii, Lenny şi Leo, au o evoluţie promiţătoare, dar ceea ce i se pare "foarte special" este implicarea lor în acţiunile sale de caritate.

Anul acesta se împlinesc 20 de ani de la lansarea Fundaţiei Roger Federer, care a ajutat mai mult de 2,5 milioane de copii din şase ţări din Africa de Sud şi Elveţia.

Fundaţia lui Federer încearcă să le ofere părinţilor, profesorilor şi comunităţilor instrumentele necesare pentru a putea oferi copiilor o educaţie solidă. Cea mai recentă deplasare a sa a fost în Lesotho, care în 2020 a devenit a şasea naţiune din Africa de Sud parte a fundaţiei.

"Am fost acolo trei sau patru zile, călătorind prin Lesotho, o ţară în care nu mai fusesem niciodată. Aşa că, atunci când am ajuns acolo, a fost mai puţin o excursie pentru mine, ci mai mult una pentru copii".

În timpul vizitei sale, Federer s-a jucat cu copiii în nisip, le-a citit cărţi şi a stat de vorbă cu profesorii unei şcoli despre valoarea responsabilizării copiilor.

El a subliniat că este "foarte important să arate implicare personală" în timpul acestor călătorii.