Cameron Norrie - Daniil Medvedev 6-4, 3-6, 6-7 (1/7)
Daniil Medvedev a lovit repetat suprafața de joc cu pumnii și palmele de frustrare, înainte de a reuși o revenire spectaculoasă în fața britanicului Cameron Norrie. În urma acestei victorii, rusul a atins borna de 100 de sferturi de finală bifate în circuitul ATP.
Fostul număr unu mondial și-a extins seria de victorii consecutive la șase meciuri, după ce săptămâna trecută și-a apărat cu succes titlul la turneul de la Almaty.
În sferturile de finală, Medvedev îl va înfrunta pe francezul Adrian Mannarino, venit din calificări, care a produs surpriza optimilor prin eliminarea favoritului numărul opt, cehul Jakub Mensík.
Nikoloz Basilashvili - Carlos Alcaraz 1-6, 6-7 (11/13)
Favorit numărul doi, spaniolul Carlos Alcaraz a obținut o nouă victorie în două seturi. După un prim set facil, Alcaraz a avut emoții în partea a doua, reușind să închidă meciul după un tiebreak prelungit.
După o oră și 41 de minute, Alcaraz a reușit să-l elimine pe georgianul Nikoloz Basilashvili (locul 95 în ATP). În sferturi, spaniolul va juca împotriva lui Tommy Paul.

