Salt la conținutul principal

Surpriză la US Open! Finalista de anul trecut, eliminată în turul 3

Surpriză la US Open! Finalista de anul trecut, eliminată în turul 3
Surpriză la US Open! Finalista de anul trecut, eliminată în turul 3REUTERS

Anastasia Potapova a produs una dintre surprizele zilei la US Open. Jucătoarea care reprezintă Austria a eliminat-o pe Amanda Anisimova, finalista ediției din 2025, după o victorie în două seturi, 6-2, 7-5.

Potapova a obținut astfel, în premieră, calificarea în optimile turneului de la Flushing Meadows. Pentru Anisimova, eșecul are consecințe și în clasamentul WTA, americanca urmând să iasă din Top 10.

Începutul partidei de pe arena Louis Armstrong a oferit oportunități ambelor jucătoare. Potapova a ratat două mingi de break în primul game, iar Anisimova a avut apoi șase șanse de a câștiga pe serviciul adversarei. Austriaca a rezistat și a întors situația, fiind cea care a realizat primul break pentru 2-1.

Potapova a preluat controlul

Echilibrul s-a păstrat până la 4-2, când Potapova a mai câștigat o dată pe serviciul adversarei. Apoi și-a apărat serviciul într-un game disputat și a închis primul set cu 6-2.

Actul secund a fost mult mai echilibrat. La 4-4, Potapova și-a creat trei mingi consecutive de break și a fructificat-o pe prima, ajungând în postura de a servi pentru calificare.

Anisimova nu a renunțat. Americanca a avut 40-0 la retur și, chiar dacă adversara a răspuns cu doi ași, a reușit să recupereze break-ul și să egaleze la 5-5.

Reacția finalistei de anul trecut nu a fost însă suficientă. Potapova a făcut imediat un nou break, iar de această dată nu a mai scăpat victoria. Deși a început ultimul game de la 0-30, a revenit și a închis partida cu 6-2, 7-5.

Premieră la US Open pentru Potapova

Calificarea reprezintă cea mai bună performanță a Anastasiei Potapova la Flushing Meadows. Este totodată a treia sa prezență în optimile unui turneu de Grand Slam, după cele de la Roland Garros din 2024 și 2026.

Pentru un loc în sferturile de finală, Potapova urmează să o întâlnească pe câștigătoarea meciului dintre Mirra Andreeva și Nikola Bartunkova.

Anisimova plătește în schimb pentru eliminările timpurii de la Wimbledon și US Open, competiții la care ajunsese în finală în 2025. Americanca se află pe locul 11 în clasamentul live și va ieși din Top 10 WTA indiferent de rezultatele din continuarea turneului de la New York.

Turneul US Open 2026 este ediția cu numărul 146 și se va desfășura în perioada 30 august - 13 septembrie. 

Rezultate ATP | Tablou masculin | Informații utile | Premii

Rezultate WTA | Tablou feminin | Recorduri US Open