Sportiva română în vârstă de 36 de ani a mărturisit că este fascinată de Mirra Andreeva, tânăra jucătoare care a cucerit trofeul la Roland Garros și care a părăsit competiția americană în sferturi, după un duel dramatic cu Coco Gauff în care a ratat două mingi de meci.
Sorana a explicat că a remarcat potențialul rusoaicei încă de când aceasta avea 16 ani și evolua la televizor, anticipând rapid ascensiunea ei spre elita tenisului mondial.
Ulterior, după mai multe sesiuni de antrenament efectuate împreună, românca a fost impresionată atât de calitățile tehnice, cât și de maturitatea și personalitatea sportivei pregătite de Conchita Martinez.
”Nu are nicio slăbiciune”
Cîrstea a confirmat că va fi cel mai mare susținător al tinerei de 19 ani din fața televizorului după ce agăța racheta în cui, retragerea sa fiind preconizată la finalul acestui an.
”Este atât de matură pentru vârsta ei. Persoana mea preferată din circuit, are o personalitate uimitoare. Jucătoarea mea preferată, nu are nicio slăbiciune! Îmi amintesc prima dată când am văzut-o, era la televizor, când avea 16 ani. Am observat că avea acel star-power. I-am spus antrenorului meu de multe ori că va câștiga foarte curând un turneu de Grand Slam. După ce a câștigat French Open, am spus că va câștiga foarte, foarte multe turnee de Grand Slam și am fost cu toții de acord. O voi susține pe Mirra. Pentru totdeauna voi fi prietena ei și fanul ei numărul 1.”

Lectia de la Paris și duelul epic de la Linz
Cele două jucătoare s-au înfruntat de două ori pe teren în primăvara acestui an. Prima dispută importantă a avut loc chiar în sferturile de finală de la Roland Garros, unde Andreeva a dominat categoric întâlnirea și s-a impus cu 6-0, 6-3, mergând ulterior până la câștigarea trofeului.
Amintindu-și acel meci, Sorana a recunoscut cu franchețe că adversara sa a fost la un nivel imbatabil.
”M-a omorât din toate punctele de vedere. A jucat incredibil și i-am spus după meci - Te rog, câștigă turneul pentru mine!.”
Aprecierea este însă reciprocă. Înainte de confruntarea din Franța, cele două s-au întâlnit în sferturile de finală ale turneului de la Linz, într-un meci de trei seturi strâns, adjudecat de Andreeva cu 7-6, 4-6, 6-2. La finalul acelei partida, rusoaica își exprimase la rândul ei admirația pentru stilul agresiv de joc al Soranei, remarcând intensitatea cu care românca reușea să lovească mingea și efortul tactic pe care a fost nevoită să îl depună pentru a întoarce soarta calificării în setul decisiv.
Turneul US Open 2026 este ediția cu numărul 146 și se va desfășura în perioada 30 august - 13 septembrie.
