”Sper că peste douăzeci de ani vor exista oameni care vor fi început tenisul datorită Simonei sau mie. Ar fi cu adevărat frumos, cred că acesta este cursul natural al vieții”, a spus Cîrstea pentru ubitennis.com.
Pentru Sorana, apropierea de tenis a fost influențată și de tatăl său, care urmărea meciurile lui Steffi Graf și visa ca fiica sa să ajungă precum campioana germană.
Turneul US Open 2026 este ediția cu numărul 146 și se va desfășura în perioada 30 august - 13 septembrie.
Bucuria ultimului sezon
Dincolo de moștenirea pe care și-ar dori să o lase, Cîrstea continuă să găsească suficiente motive pentru a se bucura de tenis. Ocupă locul 17 WTA și spune că nivelul la care evoluează îi alimentează motivația în ultimele luni ale carierei.
”Joc și o fac cu un zâmbet larg pe față. Sunt cu adevărat fericită și de aceea continui să joc: dacă nu aș fi fericită cu ceea ce fac, nu aș fi aici”, a declarat românca.
Cîrstea consideră că situația ar fi fost diferită dacă s-ar fi aflat în jurul locului 70, o zonă a clasamentului prin care a trecut deja de mai multe ori. Faptul că este în Top 20, aproape de cea mai bună clasare a carierei, și simte că mai poate progresa îi oferă însă ”o motivație uriașă în fiecare zi”.
Paolini, următorul obstacol
Următorul test vine vineri, de la ora 18:00. Cîrstea (17 WTA) o întâlnește pe Jasmine Paolini (30 de ani, 21 WTA) în turul al treilea de la US Open, fază în care românca a ajuns pentru a cincea oară. O victorie ar duce-o în a doua săptămână a turneului de la New York, performanță pe care a mai reușit-o în 2023.

Bilanțul direct este favorabil italiencei, care s-a impus în toate cele trei confruntări precedente. Cîrstea are însă o relație foarte bună cu viitoarea adversară și a vorbit în termeni elogioși despre aceasta.
”O cunosc foarte bine pe Jasmine și țin la ea, este o scumpă, o fată cu adevărat adorabilă, pe lângă faptul că este o jucătoare excelentă”, a spus Sorana.
Românca a remarcat sezoanele foarte bune reușite de Paolini, dar și problemele fizice cu care aceasta s-a confruntat în ultima perioadă. Cîrstea a indicat parcursul italiencei până în sferturile de finală de la Wimbledon drept dovadă a nivelului pe care îl poate atinge atunci când este în formă.
Nici Sorana nu este lipsită de probleme medicale înaintea confruntării. Ea s-a accidentat la gamba stângă în meciul din primul tur cu Julia Grabher, aceeași zonă care i-a creat dificultăți și în timpul sezonului de zgură.
