05:56 - ATP US OPEN - Jannik Sinner îl învinge pe Felix Auger-Aliassime cu 6-1, 3-6, 6-3, 6-4, după 3 ore și 20 de minute de joc și avansează în finala US Open, unde îl va înfrunta pentru a treia oară în acest an într-un ultim act de Grand Slam pe Carlos Alcaraz.
Sinner, care a câștigat 33 din ultimele 34 de meciuri, devine al patrulea jucător la masculin care ajunge în toate finalele majore din Era Open într-un singur sezon și la a cincea finală consecutivă.
00:15 - ATP US OPEN - Carlos Alcaraz s-a calificat în finala US Open după o victorie în minimum de seturi contra lui Novak Djokovic, scor 6-4, 7-6, 6-2.
Diferența de vârstă și-a spus cuvântul pe final, când Nole, care are 38 de ani, nu a mai ținut pasul, rămânând complet fără energie, iar Alcaraz a profitat de acest lucru. Spaniolul și-a pierdut adesea concentrarea în astfel de situații în trecut, dar în această seară a fost concentrat și nemilos.

23:35 - ATP US OPEN - Alcaraz câștigă o bătălie titanică în setul al doilea! Djokovic a intensificat ritmul, reușind să-i ia serviciul adversarului și arătându-se mult mai puternic, dar tânărul a reușit în cele din urmă să riposteze și să ducă setul la tiebreak, pe care l-a câștigat cu 7-4.
După aproape două ore de joc, Alcaraz conduce cu două seturi, iar Djokovic trebuie să realizeze unul dintre marile miracole ale carierei sale.
22:55 - ATP US OPEN - Sorții sunt de partea lui Alcaraz, spaniolul câștigând primul set cu 6-4 în 48 de minute. El a făcut break pe serviciul lui Nole chiar în primul game și apoi a jucat agresiv pentru a încheia setul, fără a se confrunta cu niciun break point.
Djokovic nu joacă rău, dar pur și simplu nu poate amenința serviciul adversarului său.